Vasile Bogdan: credință, fidelitate și dragoste pentru ”U”

Foto: Dan Bodea

Are 69 de ani, dar nu-și trădează vârsta. Are o ținută demnă, un trup care ne-ar face invidioși pe mulți dintre noi și este dedicat 100% meseriei de profesor de sport (antrenor), pe care o practică de o jumătate de secol. Facem cunoștință în această ediție cu profesor doctor Vasile Bogdan, decan al facultăţii de Educație Fizică şi Sport (UBB Cluj). Fostul decatlonist (încă deținător al recordului național în această probă), a văzut multe și a spus, uneori, poate prea multe, dar a rămas dedicat clubului și sportului care i-a adus atâtea satisfacții.

O legendă vie
Vasile Bogdan este unul dintre cei mai mari atleți pe care Clujul și România ia avut. Este și azi deținătorul recordului național la Decatlon. Au trecut 44 de ani de la momentul în care fostul atlet clujean încheia perfect o reuniune atletică desfășurată la Paris. Cu 7843 de puncte profesorul de azi stabilea, pe pământ francez, recordul României în „proba probelor” așa cu este cunoscut decatlonul.

Ca să înțelegem mai bine dimensiunile acestei performanțe, neegalate măcar, până azi, reamintim rezultatele înregistrate de Vasile Bogdan la Paris: 10.9 pe 100 m, 7.26 m la săritură în lungime, 13.93 m – aruncarea greutății, 1.95 m – săritură în înălțime, 50.8 pe 400 m plat, 15.0 la 110 m garduri, 41.46 m – aruncarea discului, 4.70 m – săritură cu prăjina, 59.80 m – aruncarea suliței și 4:19.7 pe 1500 m.

Deși a avut numeroase ocazii să alerge pentru alte cluburi importante din țară, Vasile Bogdan a rămas fidel Clubului Sportiv Uiversitatea. Asta înseamnă credință, fidelitate și dragoste. „Acest club a fost, este și va rămâne un spirit tineresc, un simbol, o punte peste mulți ani. Ăsta este și motivul pentru care nu am plecat niciodată de la Universitatea”, explică profesorul Bogdan, care a fost sursa motivației de a performa și de a munci o viață întreagă pentru clubul universitar.

Palmaresul sportiv al profesorului Vasile Bogdan este unul cu devărat impresionant și numără peste 200 medalii. Cinci dintre acestea în competiții continentale, o medalie la Universiadă, 20 de medalii balcanice. A dat 15 atleți loturilor naționale, iar sportivii pregătiți de Vasile Bogdan au stabilit 8 recorduri naționale la diferite categorii de vârstă.

Pledoarie pentru sport
Pentru un om cu alura și trecutul lui, Vasile Bogdan povestește cu simplitate despre viață, trecut, prezent și viitor. Sigur că majoritatea lucrurilor au legătură directă cu atletismul, sportul cel mai popular, chiar dacă lumea nu realizează acest lucru. La aproape 70 de ani Vasile Bogdan are principii sănătoase, moderne și este dispus să facă orice efort pentru a readuce atletismul la același nivel le care a mai fost, nu cu mulți ani în urmă.

De mai bine de 25 de ani predă în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport și jumătate din viață și-a petrecut-o în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”. În ciuda evoluției lente a societății profesorul Vasile Bogdan are și motive care îi dau putere să creadă cu tărie că sportul va redeveni un mod de viață în țara noastră.

„Încă persistă în România mentalitatea accea că dacă un om aleargă într-o comună sau într-un sat, pe stradă, pentru sănătatea sa, ceilalți se uită și-și fac cruce sau scuipă-n sân: <<Ptiu! Ce s-a întâmplat cu ăsta?!>>. Sigur, acum suntem la povești… Eu sunt extraordinar de încântat acum când văd multitudinea de tineri, oameni în vârstă, cum aleargă pe aleile parcului central, sau în parcul sportiv, când îi văd stând pe iarba verde, exact ca în Central Park în New York.

Dar, după 30 de ani de la Revoluție… a trebuit să treacă 20 și ceva de ani ca să îi vedem pe tineri venind în parc pe iarbă, la picnic, la aleargare. E extraordinar să vezi dimineața, la 6 și jumătate, sau seara la 7: plină pista, pline aleile de alergători. Ei, uite că începem să revenim la origini. Foarte greu, dar ne revenim”, spune antrenorul Vasile Bogdan.

Fără compromisuri
Dacă în anii ’50 Clujul a fost fieful atletismului național în ultimii ani, deși în Cluj-Napoca există unul dintre cele mai mari și mai bine dotate stadioane din țară, atletismul este mai degrabă ignorat de cei ce conduc destinele acestui sport. Este o situație nedreaptă spune Vasile Bogdan, care ne reamintește că în Parcul Sprtiv ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca s-au pregătit și au făcut pași importanți spre consacrarea mondială atleți uriași:

Iolanda Balaș, Viorica Viscopoleanu Nina Sticlete, Ema Konrad, Eva Zorgo, sau Vasile Sărucan. De altfel, aici, la Cluj, antrenorul emerit Ioan Arnăutu și cel poreclit ”Săgeata Carpaților” – Ion Moina, au pus, de fapt, bazele școlii de atletism din România. „Am avut opinii directe mereu. Sigur că în România sistemul atletic la ora actuală este în plină transformare, dar eu am avut niște opoziții, niște conflicte, mă rog, teoretice, cu Federația.

Și nu știu câtă lume știe dar eu mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte al Federației Române de Atletism, în precedentul mandat. Am avut opinii pe care le-am susținut cu tărie și am ales să plec, decât să mă complac în decizii care au provocat dezbinare în lumea atletică”, încheie profesorul Vasile Bogdan.

44 de ani au trecut de la momentul în care Vasile Bogdan a stabilit recordul național în proba de decatlon, performanță care nu a fost depășită până în prezent

„Acest club a fost, este și va rămâne un spirit tineresc, un simbol, o punte peste mulți ani. Ăsta este și motivul pentru care nu am plecat niciodată de la Universitatea”, Vasile Bogdan, decanul Facultăţii de Educație Fizică şi Sport a UBB Cluj

Postaţi un comentariu