UPDATE Panouri solare, elicoptere electrice și bani cât n-a văzut Liga 1. Noul sponsor transformă CFR-ul

Foto: Dan Bodea

UPDATE 16:41 Nu a avut loc niciun contact oficial al firmei EVA cu edilii judeţului în vederea derulării unei investiţii în Cluj, spun surse din Consiliul Judeţean, care nu exclud posibilitatea să se fi purtat discuţii informale în acest sens. Dacă firma din grupul Tesla îşi va manifesta în mod oficial intenţia de a investi atunci o posibilă locaţie pentru fabrică este viitorul Tetarom 5, parcul industrial din localitatea Luna pe cale de a fi finalizat, mai spun aceleaşi surse. Astfel, fabrica de drone proiectată (declarativ) de EVA ar putea să se înalţe în imediata apropiere a bazei aeriene NATO de la Câmpia Turzii.

Știrea inițială

La început va fi sponsorizare. Apoi, Tesla are de gând să devină chiar investitor la CFR Cluj prin intermediul companiei EVA, deținută în proporție de 51% de gigantul Tesla și 49% de antreprenorul francez Olivier Le Lann, fost om de încredere al lui Elon Musk, CEO al Tesla. Părțile implicate au încercat să țină la secret negocierile însă, odată arătate publicului au apărut noi și noi informații despre colaborarea dintre Tesla via EVA și CFR.

Le Lann confirmă, toată lumea câștigă

„Putem confirma că nu este vorba direct de Tesla, dar prin compania EVA va investi la Cluj, în România. Stațiile noastre de drone ar fi putut salva vieți în România, spre exemplu, la cutremurul din 1977, când era nevoie de localizare imediată, în cazul inundațiilor, când oamenii au nevoie urgentă de medicamente sau sânge, când sunt blocați în locuri greu accesibile.

CFR Cluj este un brand important, cu o strategie de succes, o echipă care nu poate fi ignorată de forțele din Europa. Se potrivește perfect pe strategia companiei noastre, ne va ajuta să căpătăm încrederea societății, să fim mai transparenți și mai siguri”, a declarat Olivier Le Lann, CEO EVA, pentru Gazeta Sporturilor.

Interesul investitorilor străini pare firesc dacă ne gândim că au trecut deja 15 ani de când CFR a revenit în primul eșalon fotbalistic al României. De atunci până azi vișiniii au reușit o serie de succese incredibile pentru un club din Liga 1. Cinci titluri de campioană a țării, patru Cupe și trei Supercupe sunt mărturia palpabilă că echipa din Gruia a fost rebranduită, la jumătatea anilor 2000, pentru performanță.

Mai mult, sezonul în curs coincide și cu cea de a zecea prezență a vișiniilor în cupele europene. Doar FCSB/Steaua București a contabilizat mai multe prezențe în competițiile continentale în perioada 2004-2019, cu 13 campanii europene. Colaborarea dintre părți ar însemna nu doar un capital de imagine imens pentru clubul de fotbal CFR, ci și unul la fel de însemnat pentru Cluj, EVA intenționând să construiască în județul Cluj o fabrică de drone și elicoptere electrice. Această informație nu a fost confirmată de niciun reprezentant al autorităților județene.

Mai mult, după perioada de sponsorizare, compania EVA ar urma să devină chiar finanțatoare a clubului feroviar, iar una dintre cele mai spectaculoase modificări țin de imagine. Astfel, EVA ar urma să stilizeze arena din Gruia pe care o va îmbrăca în panouri solare revoluționare, care să asigure necesarul de curent electric. Printre alte gadgeturi, clubul ar urma să primească și un elicopter electric cu care oficialii CFR să facă deplasările de serviciu.

Lipsește doar auditul financiar

Așa cum s-a vehiculat încă de la sfârșitul anului trecut, contractul de sponsorizare dintre EVA și CFR Cluj este unul astronomic pentru Liga 1. Numai în primul an (2020), suma pe care compania aservită gigantului Tesla va alimenta conturile clubului cu 7 milioane de euro, urmând ca în 2021 suma să crească la 9 milioane de euro. Un an mai târziu, EVA ar urma să devină acționar al clubului CFR, caz în care se vor avansa o nouă sumă în milioane de euro, dar nu mai mică de 9 milioane, în funcție de performanțele pe care echipa pregătită de Dan Petrescu le va realiza până atunci.

Părțile implicate în negocierea anului au avut deja două întrevederi, dar contractul nu s-a semnat, deocamdată. Neoficial, noul sponsor va fi prezentat la revenirea echipei din cantonamentul din Spania. Singurul impediment care ar putea, eventual, bloca asocierea dintre CFR și Tesla via EVA, este nerespectarea solicitării lui Olivier Le Lann ca gruparea din Gruia să prezinte un audit financiar.

Și în acest caz este oarecum normală întârzierea. Este suficient să ne reamintim că CFR a început actualul sezon înglodată în datorii. La finalul anului 2018 pierderile financiare raportate se cifrau la aproximativ 20 de milioane de euro.

Decizia care a transformat un eșec financiar într-un succes

2018 a fost un an de cumpănă în istoria CFR-ului. Imediat după rușinea înregistrată în fața luxemburghezilor de la Dudelange s-a pus problema dacă finanțatorul Nelu Varga mai vrea, mai poate, sau nu, să finanțeze clubul. Numai fondul de salarii pentru fotbaliști trece binișor de 550.000 de euro net, pe lună. Sfătuiți de oameni influenți, atât politic, cât și managerial, finanțatorii CFR-ului au ales varianta câștigătoare.

Deși au plătit despăgubiri de peste 300.000 de euro după demiterea lui Edward Iordănescu, înlocuitorul lui Dan Petrescu după fuga ultimului în China, oficialii grupării din Gruia au insistat pentru revenirea lui Petrescu și, în ciuda costurilor astronomice cu staful tehnic și salariile jucătorilor, s-a optat pentru continuitate.

A fost mutarea câștigătoare. Deși au avut un start de sezon lamentabil, vișiniii și-au revenit în scurt timp și au obținut ce și-au propus, calificarea în grupele unei competiții continentale intercluburi. Mai mult, incertitudinile care planau asupra viitorului clubului CFR i-a destabilizat și pe adversarii din întrecerea internă care se văd incapabili să descifreze jocul CFR-ului indiferent de fotbaliștii pe care Dan Petrescu îi trimite în teren.

În plus, CFR este singura reprezentantă a României în primăvara europeană. Feroviarii vor înfrunta FC Sevilla, în 16-imile Europa League. Meciul tur este programat în 20 februarie, la Cluj-Napoca, returul urmând să se dispute o săptămâna mai târziu în Andaluzia.

Postaţi un comentariu