Ultimul sprint spre Euro

Echipa naţională feminină de fotbal a României a efectuat, luni, antrenamentul oficial, înaintea meciului cu reprezentativă similară a Portugaliei, din barajul de calificare la Euro 2017. Înfruntarea este programată marţi, de la ora 18.00 şi reprezintă ultimul pas al “Tricolorelor” către turneul final găzduit de Olanda. Cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0, manşa I. Astfel, România este la 90 de minute de o calificare în premieră la un turneu final major. “Am studiat meciul de la Lisabona şi ştim exact unde am avut scăpări şi mai ales care sunt punctele vulnerabile ale lor. Suntem aproape de un vis şi am convingerea că marţi vom şti să ne punem în valoare atuurile. E şansa noastră, după ani de zile de muncă şi nu avem voie să o ratăm”, a declarat selecţionerul Mirel Albon. Intrarea la meci este liberă, iar trei dintre suporterii “Tricolorelor” au şansa de a câştiga invitaţii duble la turnel final din Olanda. Meciul se vă disputa pe Arena Dr Constantin Rădulescu, marţi, de la ora 18.00.

Distribuie:

Postaţi un comentariu