UEFA / Platini împrumută de la rugby

Eliminăriile temporare din rugby vor fi introduse şi în fotbal

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului As, că ar vrea ca în fotbal cartonaşele galbene să fie înlocuite cu eliminări temporare, la fel ca şi în rugby.

“Aş schimba sistemul de avertismente, al cartonaşelor. Aş proceda ca în rugby, i-aş sancţiona pe cei vinovaţi cu o eliminare de zece sau cincisprezece minute. Astfel echipa adversă ar fi cea care ar profita imediat. În sistemul cu cartonaşe are de câştigat următoarea adversară din calendar”, a spus Platini.

Conform regulamentului actual, acumularea de cartonaşe galbene duce la suspendare. Astfel, în Liga Campionilor, două cartonaşe galbene primite în faza grupelor atrag suspendarea pentru un meci. “Este o idee. Acum trebuie să fie analizată pentru a vedea dacă este cu adevărat bună pentru fotbal. Este o propunere de analizat”, a adăugat Platini.

Şeful forului european mai spus că în opinia sa câştigătoarele cupelor naţionale trebuie să participe în Liga Campionilor. “Sunt de acord cu această propunere, pe care am dezbătut-o deseori. Însă atunci când vine momentul votului, ţările care nu vor să cedeze un loc câştigătoarei cupei naţionale sunt majoritare. Unele nici măcar nu au cupă naţională. UEFA este democratică şi votul este clar”, a încheiat preşedintele UEFA.

Distribuie:

Postaţi un comentariu