”U” / Universitatea a marcat primul gol acasă

Răzvan Greu (foto, la minge) a marcat primul gol al Universitîții Cluj, pe teren propriu, în actualul campionat / Foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj încă mai caută primul succes stagional pe teren propriu. În primul meci al etapei a VII-a a Ligii a II-a, seria a doua, ”U” a primit vizita formaţiei Olimpia Satu Mare în faţa căreia a pierdut, scor 1-2. Nici nu a început bine meciul şi oaspeţii au deschis scorul prin Valter Heil, în minutul 4. Lipsiţi de inspiraţie pe faza ofensivă tinerii fotbalişti ai Universităţii nu şi-au creat nicio ocazie importantă de gol, iar Olimpia şi-a dublat avantajul prin Ionuţ Tătaru, în minutul 18.

La acest scor oaspeţii nu au mai fost deloc interesaţi să apară periculos în preajma careului universitarilor, mulţumindu-se să plimbe mingea la mijlocul terenului. Repriza a doua a auds şi prima înlocuire la ”U”. Cocină i-a luat locul lui Popescu junior, iar schimbarea a adus şi o altă atitudine a elevilor lui Marius Popescu. Practic actul secund a fost o cursă de urmărire a adversarului, Universitatea asaltând pur şi simplu poarta celor de la Olimpia.

În minutul 47 combinaţie superbă dintre Ursu și Greu la găsit pe ultimul în care, iar mijlocașul clujean a înscris un gol superb. ”U” a continuat să atace și să spre, iar în minutul 70 unul dintre fundașii Olimpiei a comis henț în suprafața de pedeapsă, dar Ursu a tras slab și a ratat lovitura de la 11 metri. Până la final Universitatea Cluj a forțat egalarea dar nu a mai găsit drumul spre gol. S-a terminat 1-2 și ”U” rămâne fără victorie acasă în actualul campionat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu