“U” / Ultimul amical înainte de cantonament

Andreas Calcan (foto, la minge) a deschis scorul în victoria Universității Cluj (4-0) cu FC Zalău / Foto: Dan Bodesa

Universitatea Cluj a disputat, sâmbătă, ultima partidă test înainte de stagiul de pregătire montan. „Şepcile roşii” au evoluat în deplasare, la FC Zalău, şi s-au impus cu scorul de 4-0, în cel de al treilea amical din această vară. La fel ca în precedentele meciuri test, antrenorul Marius Popescu a foslosit câte două formule de echipă, câte o repriză pentru fiecare.

În primele 45 de minute doar Andreas Calcan a reuşit să înscrie pentru ”U”, însă, în actul secund elevii lui Popescu şi Szilagyi au mai înscris de trei ori, prin Greu (o dublă) şi Butean, iar la final au fost aplaudaţi la scenă deschisă de suporterii prezenţi la arena din Zalău.

De luni, fotbaliştii de la Universitatea vor merge în cantonament la Cheile Grădiştei, unde se vor efectua un stagiu de pregătire centralizat. La jumătatea săptămânii viitoare, la sediul Federaţiei Române de Fotbal va avea loc tragerea la sorţi a programului ligii secunde.

Distribuie:

Postaţi un comentariu