”U” / Reunire târzie

Noua echipă a Universității Cluj a demarat pregătirile pentru viitoarea ediție a Ligii a II-a

Noua echipă a Universității Cluj și-a reluat pregătirile în vederea participării în viitoarea ediție a Ligii a II-a. 26 de fotbaliști au fost convocați de antrenorii Marius Popescu și Zsolt Szilaghyi la prima acțiune oficială din această vară, însă, la baza de pregătire au fost prezenți doar 25 dintre cei chemați. Singura absență, a lui Ionuţ Neag, a fost însă motivată de cei doi tehnicieni.

Iată fotbaliștii care s-au prezentat la primul antrenament al verii: Roland Niczuly, Răzvan Vaida, Alexandru Ţicrea (portari) – Molnar Peter, Răzvan Dulap, Alin Mutu, Gabriel Morar, Radu Crişan, Ioan Neag, Florin Cordoş, Cornel Coc, Victor Manu (fundaşi) – Robert Boboc, Cătălin Vescan, Rareş Cîndea, Robert Keresztes, Cătălin Tarcea, Mihai Butean, Răzvan Greu, Lorant Kovacs, Andreas Calcan, Cosmin Popescu (mijlocaşi) – Marvin Schieb, Octavian Ursu, Darius Hîmpea şi Patrick Popescu (atacanţi).

De remarcat că dintre aceştia cel mai în vârstă fotbalist este Lorant Kovacs, care are abia 22 de ani. La reunire au fost preyenţi şi mai bine de 1oo de suporteri care au cântat şi le-au urat mult succes în viitorul campionat. „Ăştia suntem. Am pornit la drum şi trebuie să respectăm blazonul şi tradiţia acestui club. Este un moment greu, dar în asemenea momente se formează şi se călesc caracterele puternice.

Nu ne temem de muncă, pe cei mai mulţi dintre jucători îi aveam de multă vreme sub observaţie, mai trebuie doar să facem şi o treabă cât mai bună. Nu vorbim de obiective în acest moment”, a declarat noul antrenor principal al „Şepcilor roşii”, Marius Popescu.


Publicitate

Postaţi un comentariu