“U” / Martac şi Lemnaru se antrenează cu ”U”

Fost golgheter al Universităţii Cluj, în sezonul 2013/2014, Vali Lemnaru a revenit la Cluj pentru a pune umărul la redresarea "Şepcilor roşii" / Foto: Dan Bodea

Fundaşul Marius Martac şi atacantul Valentin Lemnaru s-au alăturat noului proiect demarat de oficialii de la Universitatea Cluj. Liberi de contract, cei doi fotbalişti au acceptat să se pregătească sub comanda lui Marius Popescu, însă, o decizie cu privire la semnarea unor eventuale angajamente va fi luată de administratorul judiciar al clubului studenţesc, Marieta Anastasescu.

În vârstă de 24 de ani, Marius Martac a mai evoluat o scurtă perioadă la Universitatea, la începutul lui 2014, însă, clubul a trebuit să renunţe la serviciile lui fiind acuzat de reprezentanţii Concordiei Chiajna, că l-ar fi legitimat ilegal. De atunci Martac nu a mai jucat la nicio echipă. Vali Lemnaru are 31 de ani, este deasemenea liber de contract, ultima echipă la care a evoluat fiind tot ”U” Cluj, în campionatul trecut.


Publicitate

Postaţi un comentariu