“U” Jolidon – PAOK Salonic, în turul trei al Cupei EHF

"U" Jolidon va avea un adversar dificil în turul trei al Cupei EHF / Foto: Dan Bodea

“U” Jolidon va da piept cu PAOK Salonic în turul trei al Cupei EHF.  Echipa elenă a eliminat în runda precedentă pe campioana Bulgariei, etar 64 Veliko Tarnava, cu scorul general de 50-44.

“Am aşteptat rezultatul din manşa retur a dublei dintre grecoaice şi bulgaroaice pentru a afla viitorul adversar. Din câte am văzut pe site-ul celor de la PAOK, este o formaţie care are în componenţă grecoaice, cu o excepţie, portarul naţionalei Serbiei. Au trecut de campioana Bulgariei şi sunt o prezenţă constantă în sezoanele trecute ale cupelor europene. Avem manşa tur pe teren propriu, însă vom încerca să aducem ambele manşe la Cluj. Vor urma runde de negocieri cu clubul grec, vom anunţa în timp util”, a declarat Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al clubului universitar.

Manşa tur va avea loc în 9 sau 10 noiembrie, iar returul în 16 sau 17 noiembrie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu