”U” Cluj / Studenţii pregătesc sesiunea de vară

La începutul săptămânii viitoare fotbaliştii de la "U" îşi reiau pregătirile pentru noul seuzon / Foto: Dan Bodea

Oficialii clubului de fotbal Universitatea Cluj au stabilit împreună cu staful tehnic programul de pregătire pentru perioada imediat următoare. Astfel, fotbaliştii lui Mihai Teja se vor reuni, luni, 16 iunie, la Cluj Arena. În prima parte a zilei vor efectua o şedinţă de pregătire de reacomodare la efort şi vor continua să se antreneze la Cluj vreme de o săptămână.

În data de 23 iunie este prevăzută plecarea spre Austria, unde se va derula primul cantonament al acestei veri, în localitatea Tullnerbach. În cadrul stagiului ”U” Cluj va disputa şi şase partide de verificare, în compania unor adversari ce urmează a fi stabiliţi în aceste zile. Universitatea va debuta în noul sezon în 18 sau 19 iulie, când va juca primul meci din cadul ediţiei 2014/2015 a Cupei Ligii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu