”U” Cluj / Şi Viveiros a semnat cu ”U”

Nuno Viveiros este cea mai recentă achiziţie a Universităţii Cluj

Oficialii de la Universitatea au acontat cinci jucători numai miercuri. Joi a venit rândul lui Nuno Viveiros să parafeze o înţelegere cu „Şepcile roşii”, valabilă pentru un sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă unul. Viveiros are 31 de ani, evoluează ca jucător de bandă şi a fost legitimat ultima dată la FC Vaslui, grupare care urmează să se desfiinţeze, cel mai probabil în această vară.

Viveiros a ajuns în campionatul din România în 2008 când a fost achiziţionat de Poli Iaşi, de la Estrella Amadora. Două sezoane a evoluat Viveiros în alb-albastru, după care a trecut la FC Braşov, odată cu retrogradarea formaţiei din Moldova. Sub Tâmpa, fotbalistul portughez a jucat vreme de trei sezoane, cel mai bun campionat fiind cel din 2012/2013, în care Viveiros a prins 29 de partide, din 24, a marcat un gol şi a terminat pe poziţia a VII-a în Liga I.

În campionatul recent încheiat mijlocaşul dreapta a îmbrăcat tricoul formaţiei FC Vaslui. Recent acesta a fost declarat liber de contract, din cauza datoriilor pe care galben-verzii le aveau către el.

Distribuie:

Postaţi un comentariu