”U” Cluj / „Şepcle roşii” încep să se regrupeze

"Studenţii" nu mai aleargă în zadar, au obţinut primul egal în amicalele din Turcia, 0-0, cu Radnicki Nis / FOTO: Dan Bodea

Universitatea Cluj a terminat primul meci fără eşec în cadrul stagiului de pregătire pe care îl efectuează în Turcia, după 0-0 cu Radnicki Nis, una dintre performerele primei ligi din Serbia, în care ocupă poziţi a IV-a.

La capătul unui meci în care echipa sa a reuşit să fie exactă în apărare, singura problemă a anztrenorului Mihai Teja a fost accidentarea lui Martac, acesta fiind înlocuit cu juniorul Boboc.

În prima parte a amicalului cu FK Radnicki, tehnicianul lui ”U” i-a trimis în teren pe Dolha – Ciupe, Abrudan, I. Rada II, Gercaliu – Takacs, Bucşă, Cristocea, Max Nicu – Lemnaru şi L. Kovacs, iar pe parcursul reprizei secunde au intrat în joc toţi fotbaliştii pe care Teja i-a avut la dispoziţie: Niculescu – Martac, Z. Szilagyi, Ninu, Neag, Boutadjine, Târnăcop, Boboc, Borza, Ene, Calcan, Popescu şi Machado.

Până la revenirea în ţară Universitatea Cluj va mai juca două meciuri test, în compania echipei naţionale a Turkmenistanului, miercuri, de la ora 18.00 şi cu FK Donji Srem, sâmbătă, 8 februarie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu