”U” Cluj se ”distrează” în amicale

Aproape fără adversar în seria a 5-a a Ligii a III-a, Univ ersitatea Cluj nu pare să-și găsească oponenți pe măsură nici în meciurile test pe care le are programate în această perioadă. Sâmbătă, alb-negrii au surclasat Unirea Dej cu scorul de 6-1, la capătul unui meci în care Adrian Falub a experimentat la propriu. Astfel, prima repriză s-a disputat pe durata a 60 de minute, cea de a doua încadrându-se în limitele normale (45 de minute). George Florescu a deschis seria de goluri în poarta lui Sforzin, în minutul 33.

Atacantul venit în această iarnă de la Viitorul Constanța, Ene, a marcat pentru 2-0 (min. 47), iar Goga marcat și el de la punctul cu var, iar Ene a realizat dubla în minutul 60, stabilind și scorul pauzei (4-1, după ce oasepeții au reușit să reducă din diferență în minutul 57). Și repriza a doua a fost dominată de trupa lui Falub, doar că de această dată s-au marcat doar două goluri, Hațiegan și Hordouan fiind autorii lor. În prima repriză ”U” Cluj a evoluat în formula: Dinu – Takacs, Onicaş, Cordoş, Manu – Florescu, Micaş – Ursu, Greu, Goga – Ene.

În partea a doua a meciului antrenorul Falub i-a trimis în teren pe: Pop – Chiş, Telcean, Dan L, Potcoavă – Saroşi, Miholca – Hordouan, Văsălie, Salcău – Hațiegan. Pentru Universitatea Cluj a fost a treia victorie din tot atâtea meciuri test disputate de la reluarea pregătirilor. Următorul meci este programat, miercuri, 7 februarie, ora 12:00, împotriva Metalurgistului Cugir. Partida se va disputa în Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu