”U” Cluj învinge la limită Rapidul

Florina Chintoan a contribuit cu 6 goluri la victoria Universității Cluj în fața Rapidului / FOTO: Dan Bodea

Handbalistele de la ”U” Alexandrion Cluj au obținut o nouă victorie la limită, scor 24-23, în fața Rapidului, într-un meci din cadrul etapei a XX-a sezonului regulat al Ligii Naționale. Victoria le asigură într-o foarte mare proporție poziția a 10-a a clasamentului la finalul primei părți a sezonului. Chiar dacă s-a impus, Universitatea a prestat un joc slab, sub așteptările publicului spectator și a stafului tehnic.

Dacă în tur clujencele au pierdut la București, de această dată au reușit să-și treacă în cont victoria, grație prestației excelente a portarului Ana Maria Măzăreanu. Echipa vizitatoare a fost mai incisivă în prima parte a meciului, astfel că, tabela de marcaj indica la pauză un avantaj de 4 goluri în favoarea giuleștencelor, scor 13-9. Fetele de la ”U” au revenit pe teren mult mai motivate și acest lucru a avut efect imediat și pe tabelă.

Tetean a egalat la 13 în minutul 36, iar până la jumătatea reprizei secunde s-a mers cap la cap. Au urmat patru goluri legate ale clujencelor și odată cu acestea desprinderea decisivă. Sfârșitul întâlnirii a găsit echipa Rapidului în superioritate numerică, fapt de care a profitat și a reușit să termine meciul la doar un gol în urma Universității. Florina Chintoan cu 6 goluri și Laura Popa autoare a 5 goluri au fost princpalele marcatoare ale Universității.


Publicitate

Postaţi un comentariu