”U” Cluj, înfrângere dramatică cu ICIM

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Vicecampioana României la baschet feminin, Universitatea Cluj, a pierdut ultimul meci al anului disputat pe teren propriu, scor 81-86, în fața celor de la ICIM Arad. Universitarele au înregistrat astfel, al optulea eșec stagional însă, la capătul unei evoluții spectaculoase cu multe răsturnări de scor. Primul sfert a fost echilibrat și s-a terminat la egalitate 19-19, pentru ca în cel de al doilea parțial oaspetele să fie la conducere în permanență. Extrem de prolifice pe faza de atac arădencele au intrat la cabine cu un avans de 11 puncte (36-47).

Când nimeni, sau prea puțini suporteri le mai dădeau vreo șansă, fetele lui Dragan Petricevic au întors incredibil scorul. Sfertul al treilea a fost o lecție de baschet. Universitatea a făcut spectacol pe parchet și și-a adjudecat al treilea sfert cu 34-19 intrând astfel, în ultimul sfert, în avantaj (scor 70-66). Entuziasmul din sfertul trei s-a stins repede și ICIM Arad a preluat din nou inițiativa, impunându-se la final cu 86-81. Universitatea Cluj iernează pe locul 7 al clasamentului, cu 14 puncte, și va disputa următorul meci pe 13 ianuarie, acasă, cu CSBT Alexandria.

Distribuie:

Postaţi un comentariu