“U” Cluj / Începe era germană

Primul jucător transferat de "U" Cluj, Ronald Gërçaliu (foto, în roşu) are 14 selecţii în echipa naţională a Austriei şi va evolua la Cluj până în vară

Ronald Gërçaliu (foto, în roşu) este primul jucător achiziţionat de Universitatea Cluj în această iarnă. Fotbalistul vine din liga a II-a a Germaniei, de la Erzgebirge Aue, echipă la care a fost coleg cu actualul preşedinte al “şepcilor roşii”, Vlad Munteanu. În vârstă de 27 de ani Gërçaliu este de naţionalitate albanez, dar are şi cetăţenie austriacă, în palmaresul jucătorului regăsindu-se şi participarea la turneul final al Campionatului European găzduit de Austria şi Elveţia, în 2008.

Ronald Gërçaliu a semnat un angajament valabil până la sfârşitul actualului campionat, Universitatea având în vară opţiune pentru un transfer definitiv al internaţionalului austriac. Gërçaliu a debutat în fotbal la Sturm Graz după care a mai trecut pe la Red Bull Salzburg şi Austria Viena, cu această din urmă echipă câştigând şi Cupa Austriei, în 2007.

În 2010 a fost achiziţionat de Ingolstad pentru care, însă, nu a apucat să evolueze niciun minut fiind împrumutat în Polonia la Lodz. Din 2012 a fost legitimat la Erzgebirge Aue pentru care a prins doar 9 meciuri. Alnabezo-austriacul evoluează pe postul de fundaş stânga şi va fi prezentat oficial, săptămâna viitoare, la reunirea Universităţii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu