”U” Cluj / Ganea e iar antrenor la Universitatea, procesul continuă

Ionel Ganea este, cel puţin în acte, din nou antrenorul Universităţii Cluj, după ce Curtea de Apel Cluj a anulat decizia de reziliere a contractului său / FOTO: Dan Bodea

Dat afară de la “U” în luna septembrie a anului trecut, după egalul obţinut pe teren propriu, scor 1-1, în meciul cu Săgeata Năvodari, Ionel Ganea a fost repus în drepturi de Curtea de Apel Cluj care a admis, vineri, “recursul declarat de Ganea Ioan Viorel împotriva sentinţei civile nr. 2679 din 16.10.2013, pronunţată în dosarul nr. 106/1285/2013/a24 al Tribunalului Specializat Cluj pe care o modifică în sensul admiterii contestaţiei cu consecinţa anulării măsurii administratorului judiciar de denunţare unilaterală a convenţiei civile de prestări servicii sportive nr. 67/2.07.2013 înregistrată la FRF sub nr. 1778/12.07.2013”.

Oficialii grupării universitare au reacţionat imediat şi au emis un comunicat de presă în care se precizează: “Fostul antrenor al FC Universitatea Cluj, Ioan Viorel Ganea, a solicitat în recursul înaintat Curţii de Apel Cluj anularea în parte a actului de denunţare, respectiv invocarea în decizia administratorului judiciar al unui temei contractual. Clubul

Universitatea Cluj doreşte să precizeze că fostul tehnician al echipei noastre nu a solicitat repunerea sa în drepturi, ci doar eliminarea unei sintagme folosite în actul de denunţare al contractului”, se arată pe site-ul oficial al “U” Cluj. Totodată în sursa citată Mihai Teja este reconfirmat ca tehnician al “Şepcilor roşii”: “Pentru a nu se crea niciun fel de confuzie, clubul doreşte să precizeze din start că echipa are un singur antrenor principal, Mihai Teja”, arată comunicat oficial al clubului.

Ionel Ganea este în conflict cu clubul de fotbal Universitatea Cluj pentru că i-a fost reziliat unilateral contractul în luna septembrie 2013, cu un an şi jumătate înainte ca acesta să expire.

Distribuie:

Postaţi un comentariu