U-BT, final perfect la Pitești

Foto: Dan Bodea

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj au obținut o nouă victorie dramatică în actuala ediție a Ligii Naționale, scor 88-82, în deplasare la BCM Pitești, la capătul unei înfruntări în care finalul a fost incendiar, cu o evoluție senzațională a băieților lui Mihai Silvășan, conduși aproape în permanență de către gazde. Primul sfert a fost unul foarte spectaculos, cu multe puncte de ambele părți, adjudecat de BCM Pitești cu scorul de 24-21.

La pauza mare s-a intrat la egalitate pe tabela de scor (38-38), după o revenire a ardelenilor care și-au adjudecat al doilea parțial cu 17-14. La revenirea pe parchet echipa piteșteană a reușit să-și impună jocul și chiar s-a distanțat la finalul celor 10 minute de joc, la 5 puncte. A urmat cel mai nebun sfert, al patrulea, în care Dykes și colegii lui au făcut legea pe teren. S-au marcat nu mai puțin de 55 de puncte în ultimul parțial, 22 de partea gazdelor și 33 de către trupa lui Silvășan.

La finalul jocului antrenorul echipei gazdă a recunoscut superioritatea clujenilor, despre care a afirmat că sunt principalii favoriți la câștigarea campionatului. ”A fost un meci greu, foarte fizic, pe care mă bucur foarte tare că am reuşit să îl câştigăm. Îi felicit pe băieţi pentru această reuşită, însă trebuie să ne păstrăm cumpătul, să mergem mai departe, avem un program încărcat şi nu avem timp să ne culcăm pe o ureche”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan. Cu acest succes U-BT Cluj a preluat șefia clasamentului în LNBM.

Distribuie:

Postaţi un comentariu