U-BT Cluj a făcut instrucție cu CSU Sibiu

Foto: Dan Bodea

Echipa masculină de baschet U-BT Cluj a câștigat fără emoții meciul cu CSU Sibiu, scor 88-70 și a acces în semifinalele Cupei României. Din acest an competiția are un format nou. Astfel, dacă în edițiile precedente se organiza un turneu Final four, la care participau doar cele mai bune patru echipe, din 2017 la acest turneu final evoluează cele mai bune opt echipe, calificate în această fază a întrecerii.

Trupa lui Mihai Silvășan, altfel deținătoarea trofeului, a făcut un meci perfect în fața gazdei acestui turneu, CSU Sibiu, de care a dispus la o diferență de 18 puncte. Încă din debutul joculi alb-negri au reușit să stăpânească situația și și-au adjudecat primul parțial cu scorul de 22-18. Sfertul al doilea a fost ceva mai echilibar, dar clujenii au mai pus două puncte în plus pe tabelă, astfel că, la pauza mare scorul era deja 40-34 în favoarea celor de la U-BT. Al treilea sfert a fost cel mai spectaculos.

S-a terminat la egalitate, scor 26-26, dar nu a reprezentat revirimentul sibienilor. Dimpotrivă, ultimul act i-a întărâtat și mai mult pe Dykes și colegii lui care s-au apărat perfect, iar pe contraatac au punctat minut după minut, confirmând valoarea superioară a clujenilor. ”Știam că la Sibiu va fi o atmosferă incendiară, însă eu mă bucur când avem posibilitatea să jucăm în astfel de atmosferă! Publicul a oferit astăzi un adevărat spectacol, atât cel din sibiu, cât și fanii noștri, care au venit astăzi în număr atât de mare și ne-au împins de la spate. Meciul a fost ca toate meciurile cu Sibiul, de rezistență, foarte fizice.

E mai greu cu doi români în permanență pe teren, trebuie să te gândești tot timpul când faci rotație pe cine ții în teren, însă toate echipele joacă în această competiție cu aceași regulă și nu avem ce comenta. Nu am câștigat, însă, nimic în această seară, am venit aici să câștigăm trei meciuri, iar în această seară am reușit abia cu primul”, a delcrat Mihai Silvășan. În penultimul act al competiției U-BT va întâlni pe Steaua București, joi, de la ora 18.00.

Distribuie:

Postaţi un comentariu