U-BT a încheiat cu victorie sezonul. Campioana țării a cucerit medaliile de bronz

Foto: Dan Bodea

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj au ratat obiectivul sezonului, câștigarea unui nou titlu, dar au terminat pe un onorant loc trei, după 91-77 cu CSU Sibiu, în meciul decisiv pentru medaliile de bronz. Frustrarea ratării calificării în finală s-a resimțit din plin în jocul echipei lui Mihai Silvășan și oaspeții au terminat primul sfert cu un avantaj de șapte puncte (21-28).

Clujenii și-au amintit că încă erau campionii României (în finala mare CSM Oradea și Steaua sunt la egalitate 1-1, după primele două jocuri) și au etalat un baschet de calitate în sfertul al doilea. Mult mai siguri în apărare și eficienți în ofensivă clujenii au întors scorul până la pauza mare (54-46). Deja obișnuita cădere de după pauză s-a văzut în prestația trupei lui Silvășan și CSU Sibiu a încercat să reintre în meci.

Oaspeții și-au adjudecat sfertul al treilea (15-16), dar nu au mai putut face nimic să-i oprească pe alb-negri în ultima secvență. Alexandar Rasik și Zeljko Sakic au fost motoarele lui U-BT care s-a impus la final la o diferență confortabilă de 14 puncte. ”Evident că nu suntem mulțumiți de acest sezon, principalul obiectiv atât pentru mine, cât și pentru această organizație era câștigarea campionatului și, din păcate, nu am reușit să facem echipa necesară pentru a ne îndeplini obiectivul.

Mă bucur, însă, că băieții au arătat caracter și personalitate în această seară și s-au luptat ca să câștige, chiar dacă după ratarea dureroasă și foarte frustrantă a calificării în finală le-a fost foarte greu să se motiveze. Îi felicit că au reușit. Sezonul acesta s-a încheiat, din păcate, cu un gust amar din punctul meu de vedere”, a declarat Mihai Silvășan, conform u-bt.ro.

Distribuie:

Postaţi un comentariu