U-BT a debutat perfect în noul campionat

Foto: Dan Bodea

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj au câștigat de o manieră categorică, scor 100-90, meciul de debut în noua ediție a Ligii Naționale disputat la București în compania formației Dinamo. Gazdele au pornit cu șansa a doua în disputa cu alb-negrii, dar începutul de meci le-a aparținut astfel că, după 10 minute conduceau cu 31-26.

Tot roș-albii au știut să gestioneze mai bine și următorul parțial, cel puțin în prima jumătate a sfertului doi. Apoi clujenii au forțat și la cabine s-a intrat la scorul de 53-53. Pauza a fost fructificată la maximum de trupa lui Mihai Silvășan care a intrat pe parchet mult mai decisă și în doar câteva minute au preluat controlul disputei.

23-19 și 24-18, în favoarea ardelenilor, au fost scorurile pe sferturi, în secvențele trei și patru. Patrick Richard și Karlo Žganec au fost principalii marcatori ai alb-negrilor, cu 24, respectiv 20 de puncte.

„A fost o dispută foarte grea, complicată. Toată lumea ne dădea mari favoriți, se credea că vom câștiga la pas. Exact de lucrul acesta ne-a fost frică. Știm că nimeni nu ne oferă victoria pe tavă, știm că trebuie să muncim pentru orice succes. Mă bucur că am câștigat, dar nu am avut cel mai bun meci din punct de vedere defensiv. Am primit coșuri ușoare, încasând 90 de puncte. Este extrem de mult și parcă nu am avut prospețimea pe care ne-o doream. Victoria este victorie, mergem mai departe și ne dorim să fim din ce în ce mai buni”, a declarat la finalul întâlniri Mihai Silvășan, pentru site-ul oficial al clubului.

Etapa viitoare U-BT Cluj va evolua tot în deplasare, la Pitești, în compania echipei locale BCMU Argeș.

Distribuie:

Postaţi un comentariu