„U” a ratat ocazia de a urca pe podiumul Ligii a doua. Alb-negrii au luat gol la ultima fază de pe ”Dan Păltinișanu”

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Seria partidelor din cadrul etapei a 13-a a Ligii a doua a fost deschisă de întâlnirea dintre Ripensia Timișoara și Universitatea Cluj. Meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, după ce trupa lui Adrian Falub a intrat la cabine în avantaj. Alb-negrii au încercat să profite încă din startul partidei de perioada nu tocmai bună a bănățenilor. Goga și Florescu au apărut periculos în careul gazdelor, dar a fost nevoie de accidentarea lui Takacs și intrarea lui Alexandru Coman pentru a se construi faza golului.

Fundașul dreapta a centrat perfect, iar Goga (min.41) a deschis scorul cu prețul unei accidentări. Golul clujenilor a venit exact atunci când gazdele sperau să țină de rezultatul de egalitate, măcar până la pauză. La revenirea pe teren Ripensia a fost echipa mai motivată. Câteva oportunități l-au remarcat din nou pe Dur-Bozoancă, portarul reușind prin intervențiile lui să păstreze scorul înscris pe tabelă.

Falub i-a aruncat în luptă pe Răzvan Greu și Laszlo Sepsi, dar la ultima fază Abrudan l-a scăpat din marcaj pe Dumiter, iar atacantul bănățenilor a înscris din șase metri și a stabilit scorul final. Astfel, Universitatea a ratat șansa de a urca pe podium în clasamentul ligii secunde și de a se apropia la doar un punct de liderul Sportul Snagov. Peste o săptămână universitarii vor primi vizita celor de la ACS Poli Timișoara.

Distribuie:

Postaţi un comentariu