”U” a fost condusă cu 2-0 la Craiova, a dus meciul în prelungiri și s-a calificat în 8-imile Cupei

Foto: Dan Bodea

Fără Dorin Goga și Cristi Gavra în primul 11, Adrian Falub a început disputa cu U Craiova 1948, de pe „Ion Oblemenco”, din 16-imile Cupei României, cu un singur atacant, puștiul Alex Pop. În ciuda așezării defensive, cu cinci fundași și patru mijlocași, „Șepcile roșii” s-au văzut conduse încă din minutul 6 când Claudiu Bălan a pătruns pe culoar spre poarta lui Tordai, a șutat la colțul lung și a deschis scorul.

Alex Pop a încercat să-l surprindă pe Bodea cu un trasor de la 25 de metri. Portarul oltenilor nu a reușit să rețină balonul, l-a scăpat în față, dar niciun jucător al Universității nu a fost în preajmă. În minutul 16 Claudiu Bălan a dublat avantajul echipei sale, punând latul pentru o finalizare ca-n curtea școlii.

Alex Pop și-a mai încercat odată norocul din afara careului, iar Falub a efectuat prima modificare în minutul 25. Tiago Gomes l-a înlocuit pe Carol Taub. Căpitanul Florescu a plonjat eroic în calea balonului trimis din lovitură liberă de Stoenac, iar câteva zeci de secunde mai târziu a încercat și el să-l surprindă pe Bodea, dar a lovit prost mingea și aceasta a trecut mult peste poartă.

Trupa lui Adi Falub a reintrat în meci exact când era nevoie. În minutul 41 Telcean s-a înălțat în mijlocul careului advers și a trimis balonul în plasă. La pauză scorul era 2-1 în favoarea echipei finanțate de Adrian Mititelu, iar repriza a doua s-a reluat cu o întârziere de 12 minute din cauză că asistentul Mihăiță Necula s-a accidentat. Cum la partidă nu a fost niciun arbitru de rezervă s-a pus problema ca jocul să nu se mai reia. În cele din urmă Necula a anunțat că poate continua.

„Șepcile roșii” a înscris repede, în minutul 51, prin Rafa Miranda care a finalizat simplu o centrare a lui Florescu în gura porții. Încet, încet Universitatea Cluj a trecut în controlul partidei, dar ocaziile cu adevărat importante au lipsit. Toată construcția și strategia lui Falub părea să se prăbușească în minutul 80 când Tiago Gomes a primit direct cartonașul roșu.

După 90+4 minute brigada de arbitri a pus capăt timpului regulamentar și meciul a intrat în prelungiri. Alb-negrii au înscris după cinci minute de la reluarea partidei. Takacs a centrat perfect, Rafa a atacat colțul scurt și a trimis mingea în plasa porții lui Bodea. Cu un om în plus pe teren gazdele au încercat să pună presiune pe jucătorii lui Falub, dar ardelenii au știut să gestioneze timpul rămas și s-au calificat în 8-imile Cupei.

Miercuri, de la ora 21:30, CFR Cluj joacă în deplasare cu FC Botoșani, iar joi, 26 septembrie, pe Cluj Arena este programat meciul dintre Sănătatea Cluj și FC Viitorul Constanța. Șaisprezecimile de finală se dispută într-o singură manșă. În caz de egalitate după 90 de minute, se vor juca două reprize de prelungire a câte 15 minute. Dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare. Echipele calificate în faza următoare a Cupei României, a optimilor de finală, 16 la număr, vor juca în perioada 29 – 31 octombrie 2019.

Distribuie:

Postaţi un comentariu