Triumful sportului asupra morții

Patrick Ekeng a murit în iarbă. A lăsat în urmă multe întrebări fără răspuns. Am reacționat cu toții, cu tristețe și revoltă. Să fi fost ora 22 a unei banale zile de vineri, nici nu mai contează. Statistic vorbind, era minutul 70 al meciul dintre Dinamo și Viitorul, când Ekeng s-a prăbușit pe teren, la doar 7 minute după ce a fost introdus pe gazon. A căzut din senin, secerat. Euforia victoriei Simonei Halep, de la Madrid, era anulată. Drama lui Ekeng ne invită să descoperim noi realități triste cu care se confruntă sportivii profesioniști din România.

De foarte multe ori, aceștia nu realizează toate analizele medicale înaintea unui sezon competițional. Motivele sunt halucinante și ne arată că sportivii sunt și ei oameni. Fotbalul și-a cerut jertfa, dar sportul a triumfat asupra morții. Tot la Madrid, Horia Tecău a câștigat proba de dublu, iar la Budapesta, CSM București a câștigat Liga Campionilor la handbal feminin. Tristețea pierderii unui sportiv va rămâne, dar viața trebuie să meargă mai departe. Și ce răspuns mai frumos decât succesele amintite puteau să aline durerea?

Incredibila performanță de la Budapesta
Ce poate să fie mai frumos pentru un antrenor de handbal, Kim Rasmusen, despre care acum două luni persoane importante din conducerea echipei CSM București spuneau că este un tehnician slab și că va fi schimbat, decât să aducă în vitrina clubului cel mai important trofeu – Liga Campionilor? Fetele lui Rasmusen ne-au făcut să zâmbim din nou, să fim euforici, să ne amintim de un alt „mai”, din urmă cu 30 de ani, când Steaua câștiga Cupa Campionilor.

La fel ca și Steaua, handbalistele de la CSM porneau cu șansa a doua în finala de la Budapesta. Victoria lor ne amintește că uneori suntem lipsiți de diplomație, decență și respect. Succesul lor (25-25 și 4-2 după lovituri de departajare) în fața celor de la Gyor, una dintre cele mai titrate echipe feminine de handbal din Europa, ar trebui să ne învețe să-i respectăm mai mult pe cei ce tac și fac; a nu se uita nici cazul Tomas Ryde, selecționerul echipei naționale de handbal feminin a României, atât de hulit și el. „Câștigarea Ligii Campionilor este o confirmare a faptului că dacă o colectivitate vrea să facă sport se întâmplă astfel de lucruri.

Îmi doresc ca acest rezultat să fie un mesaj pentru cei care pot lua atitudine și să rezolvăm o dată posibilitatea și legalitatea de a finanța sportul românesc. Să câștigi Liga Campionilor după 50 de ani e fantastic. Sper ca fetele noastre să aibă puterea de a conștientiza ce au făcut. Cred că vor trece ani până când vor realiza ce rezultat mare au scos”, spunea imediat după finală Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal. Dincolo de acest succes incredibil, CSM îl poate pierde pe Kim Rasmussen în această vară.

Tehnicianul danez a fost anunțat de conducătorii clubului bucureștean că este liber să plece. Are deja trei oferte, de la reprezentativele Ungariei, Danemarcei și Suediei. Va alege una dintre ele și va da o palmă simbolică celor care nu au crezut în el și în fetele pe care le-a antrenat în ultimul an. Meritul lui este acela de a nu fi pus la suflet vorbele grele ale unor conducători care nu au nicio legătură cu sportul, în afară de remunerația lunară, încasată din bani publici.

Victoria răsunătoare obținută la sfârșitul săptămânii trecute a stabilit și un record greu de egalat de vreo altă handbalistă din România. Cristina Vărzaru, extrema dreaptă, a câștigat al patrulea trofeu al Ligii Campionilor, din tot atâtea finale jucate. În vârstă de 36 de ani, Cristina a jucat timp de 7 ani, între 2005 și 2012, în Danemarca, la Viborg, alături de care a cucerit de 3 ori Liga Campionilor, în 2006, 2009 și 2010. Acum, și-a trecut trofeul în palmares pentru a 4-a oară și a mărturisit că țintește chiar un al cincilea triumf pe plan continental, în sezonul viitor.

Madrid, pământ românesc
După o lungă perioadă în care declinul sportiv a fost evident, Simona Halep s-a impus în finala turneului de la Madrid. Românca a învins-o în ultimul act pe slovaca Dominika Cibulkova, în două seturi și a câștigat primul trofeu din 2016, al 12-lea al carierei. Simona a defilat în întrecerea patronată de Ion Țiriac. A trecut pe rând de toate adversarele ce i-au ieșit în cale.

A izbucnit nervos în meciul cu Irina Begu, dar a avut puterea să renască după un set pierdut la zero, în fața compatrioatei și colegei din echipa de FED Cup. Jocul ei ne-a reamintit de evoluțiile încântătoare care au dus-o până pe poziția a doua în topul mondial al jucătoarelor de tenis. Păreau doar amintiri, dar Simona s-a încăpățânat să ne arate că este o învingătoare, că dorința ei de a juca tenis este încă vie. Halep a fost susținută în tribunele de la Madrid de sute de români și chiar de deținătorul turneului, Ion Țiriac, iar la ceremonia de premiere trofeul i-a fost oferit de legenda gimnasticii feminine, Nadia Comăneci.

Simona s-a ales și cu un cec de aproape un milion de euro după succesul din capitala Spaniei, iar punctele acumulate o readuc în Top 5 mondial, depășindu-le pe Roberta Vinci și Victoria Azarenka. Tot la Madrid, a doua zi după victoria Simonei, Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-au impus în ultimul act al probei de dublu, în fața perechii Florin Mergea / Rohan Bopanna (India), cu scorul de 6-4, 7-6.

Astfel, Tecău și Rojer reeditează performanța românească de anul trecut când Florin Mergea și Rohan Bopana au triumfat pe zgura de la Madrid. Cei doi români nu sunt la primul duel în întrecerile ATP. Până la finala de la Madrid, Tecău și Mergea s-au mai duelat de patru ori, anul trecut, la Roma (în optimi), Roland Garros (optimi), Wimbledon (semifinale) și în finala Turneului Campionilor. Patrick Ekeng a pierdut finala cu viața, dar Simona Halep, Horia Tecău și handbalistele de la CSM București au „răspuns” prin victorii în arene, ca un semn că sportul înseamnă bucurie.