Tenis / Se conturează finala de vis: Halep – Williams

Simona Halep va juca în semifinalele US Open, după ce a trecut de Victoria Azarenka, scor 6-3, 4-6, 6-6

Simona Halep s-a calificat, miercuri noaptea, în semifinalele turneului US Open, ultimul de grand slam al anului, după ce a obţinut o victorie extraordinară în faţa fostului număr 1 mondial, Victoria Azarenka. Cotată cu şansa a doua la câştigarea turneului de la Flushing Meadow, Simona a pierdut pe propriul serviciu primul game al meciului cu Azarenka, dar a avut o revenire fantastică şi şi-a adjudecat următoarele 4 game-uri, câştigând şi primul set cu 6-3.

În setul doi lupta a continuat în aceleaşi coordonate, cu Azarenka extrem de agresivă şi motivată, şi cu Halep ripostând. Bielorusa a controlat tactic al doilea set şi l-a adjudecat cu 6-4 intrând astfel, în decisiv la serviciu. A fost 2-0 în setul trei, după două game-uri extrem de lungi şi solicitante, dar încă o dată Simona a avut puterea să revină. La scorul de 2-1 pentru Azarenka şi 40-15 pentru Halep în cel de al patrulea game, a început ploaia la Flushing Meadow şi meciul a fost întrerupt pentru 75 de minute.

La reluare, Simona Halep (numărul 2 în clasamentul mondial) a intrat foarte motivată în teren. Azarenka a continuat să lovească cu putere orice minge, dar inventivitatea româncei a triumfat în faţa forţei brute a bielorusei. Astfel, după două ore şi 40 de minute Simona Halep şi-a adujedecat setul decisiv cu 6-4 şi a ridicat victorioasă braţele deasupra capului, obţinând primul succes în faţa Azarenkăi. În semifinale Simona o va întâlni pe  Flavia Paneta, joi sau vineri napte nu mai devreme de ora 4.00 a României.

În meciurile directe cu Simona Halep, Flavia Paneta conduce cu scorul de 3-1, după succesele din sferturi la Marbella (2010), optimi la Bastad (2013) şi optimi la US Open (2013). Singura victorie a Simonei în faţa italiencei a fost consemnată în luna martie a acestui an, în optimile de finală ale turneului de la Miami, scor 6-3, 7-5. Pentru performanţa sa de la US Open, cea mai mare obţinută până acum la turneul american, Halep va încasa un cec în valoare de 800.000 de dolari şi 780 de puncte WTA.

Distribuie:

Postaţi un comentariu