Tablou de campioni/ În familia Buceschi, handbalul înseamnă mic dejun, prânz şi cină

Carmen, Eliza și Costică Buceschi, una dintre cele mai frumoase familii din sportul românesc / Foto Tania Purcaru

În loc de cereale cu lapte, la micul dejun ei mănâncă handbal de pâine, la prânz înlocuiesc, cu succes ciorba şi felul principal cu sisteme diverse de apărare şi atac, iar la cină, ceva mai uşor, contraatacul şi faza a doua. Handbalul e religie în casa Buceschi, e un mod de viaţă, atât pentru capul familiei, Costică, antrenorul principal al vicecampioanei României, HCM Baia Mare, cât şi pentru soţia sa Carmen, antrenoare la clubul eXtrem, la echipa de junioare 2. Vedeta familiei este tânăra de doar 20 de ani, Eliza, care a depăşit deja performanţele părinţilor săi şi a reuşit să joace nu doar la naţionala României, ci şi în cea mai importantă competiţie intercluburi, Champions League.

Carmen oftează de două ori la fiecare fază
Sportul naşte pasiuni şi emoţii, indiferent de unde îl priveşti, de pe bancă sau din tribune. Carmen Buceschi a ajuns un spectator cu dublă responsabilitate, tremurând atât pentru soţul său, cât şi pentru propria-i fiică. “Este foarte greu să stau în tribună. Emoţiile sunt foarte mari, mai ales acum, când ei joacă în Champions League. Înainte de fiecare meci mă rog ca Eliza să iasă teafără de pe teren şi să nu păţească ceva. Apoi mă rog să câţtige… Nu mereu se întâmplă asta, iar când pierd eu sufăr de două ori, pentru fiecare dintre ei”, mărturiseşte Carmen.

“Cu siguranţă că cel mai greu este să stai în tribune, acolo unde nu poţi face nimic. Şi pe bancă e dificil, însă aici eu mai pot schimba câte ceva. Acum, din perspectiva antrenorului, pot să spun că, emoţional vorbind, cel mai simplu e să fii în teren, pentru că acolo ştii că porţi doar răspunderea a ceea ce faci tu”, a explicat la rândul său Costică Buceschi.

Ca mamă, ca fostă jucătoare şi ca actual antrenoare, Carmen Buceschi analizează fiecare meci al fiicei sale, îi dă sfaturi şi uneori o ceartă pentru greşelile din teren: “La început o sunam imediat după meci şi începeam să îi spun unde a greşit şi să îi cer explicaţii. Am avut apoi o discuţie tête-à-tête şi am înţeles că nu fac bine ceea ce fac şi am acceptat că uneori exageram. Acum, înainte de a o sun ape Eliza mă gândesc mai atent ce trebuie să îi spun, mai ales că ştiu că şi ea e conştientă de erorile pe care le face şi că va încerca să le evite pe viitor”.

Cu siguranţă că în aceste zile, în familia Buceschi, handbalul se mănâncă şi între mese, pentru că sâmbătă, tatăl şi fiica vor juca unul dintre cele mai importante meciuri ale toamnei, confruntarea din Champions League, cu granzii de la Györi Audi ETÓ. Din tribune, Carmen le va ţine pumnii strânşi şi va spera…

Eliza a debutat la retragerea mamei
Mama şi fiica s-au întâlnit pe teren, ca şi coechipiere, într-o singură partidă, una încărcată de emoţii, când Carmen şi-a celebrat retragerea, după o carieră lungă între semicercuri, iar Eliza a marcat debutul în Liga Naţională, la vârsta de doar 17 ani. Se întâmpla în 2011, pe vremea când Costică Buceschi antrena echipa masculină Minaur Baia Mare. De-a lungul carierei lor, părinţii au jucat pentru echipe importante din România, iar fiica lor le calcă cu succes pe urme.

Constantin Buceschi a început handbalul la CSŞ Suceava şi a ajuns apoi la Minaur Baia Mare, Steaua şi Bistriţa. Timp de şapte sezoane, el a evolua şi în campionatul Ungariei. Carmen Buceschi a jucat la Constructorul Baia Mare, Silcotub Zalău, CSM Cetate Deva, Rapid Bucureşti, HCM Baia Mare, Cassano Magnago (Italia) şi Kisvarda (Ungaria), dar şi la echipele naţionale, reuşind să obţină titlul de campioană balcanică în 1989, cu echipa de junioare a României.

Carmen a obţinut, de-a lungul carierei sale mai multe trofee importante, printre care titlu de vicecampioana a României cu Rapid, o medalie de bronz cu Silcotub şi două cupe ale României, cu Rapid şi Silcotub, dar şi o medalie de bronz în campionatul italian, cu gruparea Cassano.

Și totuși, uneori e prea mult…
“Uneori mi-aş dori ca mama să fi fost croitoreasă şi tata instalator”… mărturiseşte tânăra Eliza şi continuă: “Ştiu că ei îşi doresc mereu să fiu cea mai bună. Uneori nu mă înţeleg ei pe mine, alteori e invers, dar mă bucur mereu de susţinerea lor şi am învăţat să ne fim aproape şi să trecem peste perioadele grele”.

Interul vicecampioanei a dezvăluit că a început handbalul mai mult în joacă şi că părinţii săi nu au încurajat-o chiar de la început: “Părinţii nu au vrut să fac handbal, pentru că aveau experienţa a ceea ce înseamnă viaţa de sportiv şi ştiau cât de greu este să răzbaţi. Am luat handbalul mai mult ca pe o joacă la început, mai ales că înainte să practic acest sport am încercat şi altele, precum înotul, tenisul de câmp şi voleiul. După un timp mi-am dat seama că pot să fac o carieră în handbal şi lucrurile au devenit mai serioase”.

Performanţele sale au crescut de la un an la altul, iar acum este mândră că a reuşit să îşi depăşească părinţii: “Pe tati l-am depăşit mai demult, dar pe mama abia acum o lună, când ne-am calificat în grupele Champions League. Acesta a fost până acum ţelul meu, dar nu mă voi opri aici…”, se mândrește Eliza.


Publicitate

Postaţi un comentariu