Suporterii „Tricolorilor” pot achiziţiona bilete

Suporterii echipei naţionale de fotbal a României vor umple până la refuz Cluj Arena la meciul cu Spania

Federaţia Română de Fotbal (FRF) pune în vânzare, începând de luni, 7 martie, bilete pentru meciurile amicale ale reprezentativei „Tricolore” cu Lituania şi Spania, ce vor avea loc la Giurgiu şi la Cluj-Napoca, în datele de 23 şi 27 martie. Tichetele vor fi puse în vânzare, luni, 7 martie, începând cu ora 14.00, şi vor avea preţuri cuprinse între 20 şi 65 de lei, la meciul cu Lituania, respectiv 50 şi 200 de lei, pentru meciul cu Spania.

Pentru înfruntarea cu reprezentativa iberică, campioana en-titre a Europei, din 27 martie, ce se va disputa pe Cluj Arena, de la ora 21:45, preţul unui bilet este de 50 de lei la peluze, 100 de lei la tribuna 1, respectiv de 200 lei tribuna 2. Copiii din zona dedicată familiei vor beneficia de un discount special. Mai multe informații despre bilete se pot obține începând de luni, 7 martie, pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, www.frf.ro.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Miriam Milán spune:

    Just for your information. The Spanish’s Flag of the picture is a version of 1843, It’s not the nowadays official flag. Thank you.

Postaţi un comentariu