Suporterii scoțieni și cei din România ai formației Celtic s-au reunit în centrul Clujului (Galerie foto)

Foto: Dan Bodea

Meciul dintre CFR și Celtic Glasgow, din manșa I a turului trei preliminar al Ligii Campionilor a stârnit un interes major în rândul fanilor români ai formației scoțiene. Membrii fan clubului „Celtic Supporters” s-au reunit în centru municipiului Cluj-Napoca, cu ultrașii veniți tocmai din Scoția și promit o atmosferă incendiară, în această seară.

Întâlnirea dintre CFR și Celtic a declanșat și un conflict între oficialii celor două cluburi din cauză că suporterii scoțieni vor trebui să achite nu mai puțin de 185 de lei (aproximativ 36 de lire sterline), pentru a vedea din sectorul rezervat susținătorilor echipelor vizitatoare în Gruia. Suma este de aproape șapte ori mai mare decât cel mai scump bilet destinat fanilor CFR-ului (50 de lei la tribunele 1 și 2).

Șefii feroviarilor speră că vor face un profit semnificativ știută fiind fidelitatea fanilor scoțieni care își însoțesc echipa oriunde în Europa. Însă, conform digisport.ro, Celtic Glasgow va reclama clubul clujean la UEFA, dacă suporterilor nu le vor fi returnați banii plătiți pe bilete.

Reamintim că partida CFR – Celtic Glasgow se joacă în această seară, de la ora 21:00, pe arena „Dr Constantin Rădulescu”, returul urmând a se disputa săptămâna viitoare, la Glasgow.

Distribuie:

Postaţi un comentariu