Start lansat pentru CFR. Deac a fost titular

Foto: Dan Bodea

CFR Cluj a disputat, marți, primul amical din cadrul stagiului de pregătire din Cipru. Echipa lui Vasile Miriuță s-a impus lejer, cu scorul de 2-0, în fața formației din Rusia, UFA. Proaspăt transferați în această iarnă, Ciprian Deac și Claudiu Bumba au fost titulari în echipa vișiniilor. Clujenii au început meciul cu formula pe care, cel mai probabil, Miriuță o consideră garnitura de bază.

Golgheterul Cristian Bud a deschis scorul, confirmând astfel, forma bună pe care o traversează. Scorul final a fost stabilit încă din minutul 40, când Omrani a dublat avantajul CFR-ului. În partea a doua a meciului antrenorul ardelenilor a rulat mai mulți fotbaliști, astfel că, meciul nu a mai avut același ritm. Clujenii vor disputa, vineri, al doilea meci test, în compania ciprioților de la Karmiotissa.


Publicitate

Postaţi un comentariu