FOTOGALERIE | Stadionul Olimpia arată dezolant cu cinci zile înainte de începerea campionatului

Stadionul Olimpia, deloc primitor cu spectatorii sătmăreni

Chiar dacă mai sunt doar cinci zile până la începerea campionatului în Liga a II-a lucrările de cosmetizare a Stadionului Olimpia sunt departe de a fi terminate. Anunțate cu mare pompă, pe la diferite conferințe de presă, montarea celor 1500 de scaune sunt doar o utopie iar imaginea din incinta și din afara stadionului este dezolantă.

Doi muncitori plictisiți și aflați, cum altfel, în pauza de masă, erau singurii pe care i-am găsit la stadion. Din cele 1500 de scaune promise și de care vor beneficia în special abonații, deocamdată doar vreo zece sunt montate dar și acelea având o proveniență dubioasă.

La fel de dezolante sunt imaginile din interiorul dar și exteriorul stadionului. Sala de ședințe în care trebuie să se desfășoare conferințele de presă este total nefuncțională, lucrările de reabiliatare a dușurilor de abia au început iar sala de protocol dar și așa zisa cantină a fotbaliștilor putem să le trecem la gluma zilei.

Însă cea ce este cu adevărat îngrijorător este lipsa lucrărilor la structura de rezistență a stadionului, lucrări care nu s-au făcut de 30 de ani și care ar putea produce adevărate tragedii.

Cu toate acestea președintele clubului, Dan Băbuț, dă asigurări că până la meciul de sâmbătă toate lucrurile vor fi puse la punct.

„ Am  întârziat cu lucrările deoarece banii pe care ne bazam nu au venit și a trebuit să ne orientăm strict spre sponsorizări. Țin să liniștesc însă pe toată lumea că  până la meciul cu FCU Craiova, de sâmbătă, toate lucrările vor fi puse la punct, inclusiv cele 1500 de scaune care văd că ridică atâtea probleme.” ne-a declarat președintele” galben albaștrilor”.

Olimpia Satu Mare va juca în prima etapă a campionatului Ligii a II-a 2013-2014 pe teren propriu, urmând să întâlnească pe FCU Craiova, echipă finanțată de Adrian Mititelu.

[nggallery id=114]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Dani Pasca says:

    Babut, demisia !!! Nu esti capabil de nimic !!!

  2. Eugen says:

    inca nici acum nu este montate scaunele ??? ai de capu meu :-j din luna iunie tot se zice k o sa fie puse scaune dar pana amu nimica, nici no sa fie pana sambata! numa vrajeli. Stadionul Olimpia no sa fie renovat nici pana la craciun….

  3. ovidiu says:

    BMW-ul acela din prima imagine este noua masina a lui Gabi Les ? Frumos…

Postaţi un comentariu