Speranțele Europei joacă tenis la Cluj

Foto: Richard van Loon, tennisfoto.net

Sâmbătă debutează la Baza Sportivă Winners Sports Club turneul internațional de tenis pe echipe Aegon European Summer Cups. Evenimentul reprezintă preliminariile Campionatelor Europene de Tenis pentru Juniori:  băieți – 14 ani şi se derulează sub egida Tennis Europe, în colaborare cu Federaţia Română de Tenis.

La întrecere vor participa echipele naționale U14 (sub 14 ani, n.a.), de băieți, din România, Estonia, Olanda, Polonia, Serbia și Elvetia. De asemenea, în primele zile se joacă un tur de calificare pentru a completa tabloul de opt echipe.

Ultimele două locuri, pentru tabloul principal, și le vor disputa Belarus, Bulgaria, Muntenegru și Germania. European Summer Cups este o competiție care se dispută concomitent în patru orașe, la Veska (în Cehia), Royan (Franța), Murcia (Spania) și Cluj-Napoca. Echipele clasate pe primele două locuri, din fiecare dintre cele patru turnee, vor participa ulterior la un turneu final, unde își vor disputa trofeul pus în joc de Tennis Europe.

Echipa de juniori a României este formată din: Vlad Breazu, Mihnea Zaharia, Andrei Voican și antrenor Andrei Mărcuț,  care este şi căpitanul echipei.

Festivitatea de deschidere va avea loc duminică, 2 iulie, ora 9:30, la Winners Sports Club in Parcul Rozelor.
În fiecare zi de concurs sunt programate 12 meciuri dintre care 4 la dublu. Programul detaliat al meciurilor va fi afișat pe pagina web a clubului, www.winners-tennis.ro în 1 iulie.

European Summer Cups este numele generic a şase campionate de tenis pe echipe, organizate de Tennis Europe. Desfășurata în opt ţări, European Summer Cups este cea mai mare competiție de tenis pentru juniori, din Europa. Nume ale tenisului mondial, precum Ivan Lendl, Steffi Graf, Roger Federer, Justine Henin sau Andy Roddick au obţinut primele rezultate sportive remarcabile participând la Campionatele Europene de Tenis pentru Juniori.

Anul trecut turneul final a avut loc la Murcia și a fost cîștigat de naționala Italiei, într-o finală cu Franța. România s-a clasat atunci pe locul 5 la turneul final din 2016, după ce a învins Rusia și Slovacia în meciurile pentru locurile 5-8. Anul trecut din echipa României făceau parte David Nicholas Ionel, Radu Mihai Papoe și Sebastian Gima. Aegon European Summer Cups se încheie marți.

Distribuie:

Postaţi un comentariu