Situație explozivă la CFR. Iordănescu nu mai e dorit în Gruia

Foto: Dan Bodea

Edward Iordănescu, Bogdan Mara și Marian Copilu sunt considerați vinovați de eșecul CFR-ului în Liga Campionilor. Ultimul a demisionat, iar antrenorul și directorul sportiv își vor lămuri în următoarele ore situația de la club. Antrenamentul de joi, 26 iulie, ar urma să fie condus de Antonio Conceicao. Informația a fost lansată de Telekom sport, miercuri seara, dar din partea clubului nu există, deocamdată, o reacție oficială.

Foto: Dan Bodea

După ce a cucerit Supercupa României, la chiar primul meci oficial pe banca CFR-ului, Edward Iordănescu era lăudat pentru jocul ofensiv pe care campioana țării l-a practicat în partida de la Craiova. A urmat un egal cu FC Botoșani, în prima etapă a noului sezon și eșecul din manșa întâi a turului doi preliminar din Liga Campionilor și ”reconstrucția” CFR-ului a început deja să se clatine.

Dacă va fi demis, lui Iordănescu trebuie să i se achite o clauză de aproximativ 600.000 de euro. Astfel, clubul din Gruia ar fi într-o situație ingrată în condițiile în care nu a investit niciun ban în transferurile din această vară, deși se anunțat întăriri de milioane de euro pentru ca echipa să se califice în grupele Ligii Campionilor. Sursa citată anunță că Marian Copilu, omul de încredere a finanțatorilor din Gruia, ar fi demisionat deja.

Odată cu posibila demitere a lui Iordănescu și Bogdan Mara ar urma să fie înlăturat, directorul sportiv al CFR-ului fiind cel care a insistat pentru numirea lui Iordănescu pe banca tehnică. Ioan Andone și Victori Pițurcă ar fi fost primele variante de înlocuire a lui Iordănescu, dar primul a declinat oferta vișiniilor, iar Pițurcă este cunoscut ca un tehnician care nu preia o echipă decât în anumite condiții.

Foto: Dan Bodea

Pe cale de consecință, mantaua de vreme rea din Gruia, Antonio Conceicao ar urma să pregătească echipa în perioada următoare. Conceicao a mai antrenat-o pe CFR în două mandate (2009 și 2015) și a câștigat trei trofee (de două ori Cupa României – 2009 și 2016 și odată Supercupa – 2009). Până la sosirea portughezului Alin Minteuan a fost însărcinat cu stabilirea programului de pregătire. Minteuan a fost antrenor secund în mandatele lui Conceicao.

Distribuie:

Postaţi un comentariu