Simone Tempestini a câștigat Raliul Harghitei. NRA a acaparat podiumul

Pilotul clujean al echipei Napoca Rally Academy, Simone Tempestini, secondat de Sergiu Itu, a câștigat Raliul Harghitei, etapa a cincea a Campionatului Național de Raliuri al României. Tempestini a câștigat nouă din cele 12 probe. Traseul care a însumat 122 km a fost parcurs în doua zile și s-au înregistrate și două recorduri. Unul de participare, 83 de concurenți fiind prezenți la start și unul de audiență pe super speciala „Arpad Dietrich” desfășurată în centrul Municipiului Odorheiu Secuiesc.

Pentru pilotul echipei clujene aceasta a fost a patra victorie din acest sezon, din cinci etape. Astfel, Tempestini își consolidează fotoliul de lider al clasamentului general. În plus, Tempestini are acum și un avans important în clasament după ce doi dintre principalii săi adversari și pretendenți la titlu au avut probleme la Harghita. În prima zi Vali Porcișteanu a suferit o pană de cauciuc, incident în urma căruia au pierdut aproape trei minute.

Dan Gîrtofan a suferit o violentă ieșire în decor, în urma căreia mașina a rămas imobilizată în afara drumului. Din fericire atât echipajul cât și spectatorii nu au fost afectați în urma acestui incident. „După cinci etape anul acesta sunt fericit că reușim să ne distanțăm în clasamentul general. Am reuși să gestionam bine cursa și să menajăm materialul de concurs. Suntem fericiți pentru victoria noastră și a echipei”, a declarat la final Simone Tempestini.

Locul 2 i-a revenit câștigătorului de anul trecut, campionul național en-titre, Bogdan Marișica, în timp ce surpriza etapei a reprezentat-o clasarea pe locul al treilea a lui Florin Tincescu, de asemenea component al echipei Napoca Rally Academy.

Postaţi un comentariu