Simona Pop s-a întors de la Budapesta cu medalia de bronz la gât

Proaspăt medaliată cu bronz la mondialele de scrimă de la Budapesta, Simona Pop salută cititorii Transilvania Reporter

Pentru o sportivă care a participat în premieră la două evenimente de prim rang din scrima internaţională, două medalii cucerite în mai puțin de o lună de zile este un lucru extraordinar. Este cazul sătmărencei Simona Pop, cea care a reuşit să câştige cu echipa de spadă a României medalia de argint la Campionatele Europene de la Zagreb  şi medalia de bronz  la recent încheiata ediție a Campionatelor Mondiale de la Budapesta. Aflată la Satu Mare într-o scurtă vacanţă Simona a răspuns cu mare plăcere întrebărilor cotidianului Transilvania Reporter.

 

REPORTER: În primul rând felicitări Simona pentru medalia de bronz de la Mondialele de la Budapesta dar şi pe cea de argint cucerită în luna iunie la Europenele de la Zagreb. Să ştii că toţi sătmărenii ţi-am ținut pumnii strânși la ambele competiţii şi suntem mândri de tine pentru rezultatele obţinute.

 

Simona Pop: Vă mulţumesc frumos şi vreau să ştiţi că tot timpul m-am gândit la cei de acasă şi în primul rând la cei din Satu Mare.

 

Ai simțit o presiune suplimentară înaintea Mondialelor de la Budapesta ţinând cont că participai în premieră la o competiţie de asemenea anvergură ?

 

Sincer nu am simţit nici o presiune deoarece înainte cu o lună am participat la Europenele de la Zagreb şi acolo am reuşit să tragem aproape perfect. Plus că Ana (Ana Maria Brânză n.r.) a ştiut să ne ţină excelent în priză şi să ne ţină departe de toate emoţiile.

 

Care au fost obiectivele delegaţiei României la aceste Mondiale?

 

Din câte ştiu eu era vorba de o medalie însă spre bucuria tuturora am reuşit să câştigăm trei medalii. Tiberiu Dolniceanu, bronz la individual sabie, medalia de  argint cu echipa de sabie masculin şi bronz prin echipa de spadă feminin.

 

Ai participat şi la concursul individual însă acolo nu te-ai descurcat foarte bine.

 

Da, am cam dat-o în bară la indivual fiind eliminată de pe tabloul de 32 însă la individual am avut o zi proastă toate fetele.

 

V-aţi revanşat în schimb la proba pe echipe…

 

Da am tras bine pe echipe. Păcat că n-am putu trece şi de Rusia în semifinale, însă trebuie să recunoaştem că rusoaicele au fost mai bune decât noi.

 

Cu franţuzoaicele a fost în schimb mult mai bine. Ai fost considerată una dintre eroinele finalei mici.

 

Păi da, cu franţuzoaicele eram convinse că putem face un meci bun. Ana a început bine apoi ele au revenit în luptă şi aşa se face că până în penultimul asalt ne conduceau. Am intrat foarte hotărâtă în luptă şi am reuşit să recuperez de la 21-24 până la 25-25. A fost un moment psihologic favorabil nouă. Ştiam că Ana cu experienţa ei va şti să speculeze momentul deoarece era ultimul asalt.

 

Şi Ana nu ne-a dezamăgit…

 

Nu numai că nu ne-a dezamăgit ci chiar a terminat en fanfare reuşind să câştige detaşat în faţa lui Josephine Coquin, scor 33-28 chiar dacă aceasta a încercat să o oprească prin toate procedeele, inclusiv cele de arte marţiale.

 

Să înţelegem că se naşte o nouă echipă valoroasă de spadă feminin?

 

Eu sper că da. Majoritatea am fost debutante la ultimele competiţii. Vom vedea la Olimpiada de la Rio din 2016 cât de valoroase suntem.

 

Împreună cu soţul tău, care este şi el scrimer (Adrian Pop, component al lotului naţional de spadă n.r.) formaţi o familie frumoasă. V-ar plăcea ca și copilul sau copiii voștri să va calce pe urmă?.

 

M-ai surprins cu întrebarea asta şi tot ce pot să-ţi spun este că dacă vom avea copii şi ne dorim din suflet lucrul acesta, îi vom lăsa pe ei să decidă spre ce sport doresc să se îndrepte. Desigur dacă vor hotărî să facă scrimă le vom da tot sprijinul.

 

simona-pop-4

simona-pop-3

 

Simona-Pop

Distribuie:

Postaţi un comentariu