Selymeș e nemulțumit: “Am pierdut două puncte mari la Cluj”

Selymeș plânge după punctele pierdute la Cluj / Foto: Dan Bodea

Remiza obținută în fața Universității, scor 1-1, nu îl mulțumește pe Tibor Selymeș. Tehnicianul Săgeții și-ar fi dorit o victorie în fața “șepcilor”, în condițiile în care elevii săi și-au creat multe ocazii de a înscrie.

“Prima repriză a fost bună spre foarte bună. Din păcate, am cedat terenul în partea a doua a meciului. Am făcut o greșeală de marcaj și am pierdut două puncte foarte mari. Am venit la Cluj să câștigăm, din păcate n-am reușit”, a declarat Selymeș, la DigiSport.

“Am avut ocazii, iar dacă aveam experiență, am fi marcat și alte goluri. Nu înțeleg de ce am cedat terenul așa ușor în partea a doua, am vorbit și cu jucătorii după meci. Totuși, pentru noi orice punct este important”, a completat antrenorul celor de la Năvodari.

Distribuie:

Postaţi un comentariu