Se toarnă zgura în Polivalentă

Suprafața de joc, de zgură, începe să prindă contur în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca / Foto: Dan Bodea

Lucrările de amenajare a suprafeţei terenului de tenis din Sala Polivalentă se derulează conform graficului. Astfel, suprafaţa de joc ar trebui să fie gata de dat în folosinţă încă de la sfârşitul acestei săptămâni, a dat asigurări Ionuţ Rusu, directorul Săli Polivalente Cluj-Napoca. Zgura a fost comandată din Belgia, iar compania care amenajează suprafaţa de joc este din Olanda. 80 de tone de zgură vor fi turnate în Polivalenta din Cluj-Napoca pentru întâlnirea dintre echipele de Fed Cup ale României şi Germaniei, în barajul de menţinere în Grupa Mondială 1. Acesta va fi doar al doilea meci disputat în România pe un teren de zgură, amenajat într-o sală.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Lucrările se desfăşoară fără probleme, doar că amenajarea este ceva mai complexă decât precedenta suprafaţă. Zgura a fost comandată în Belgia şi este una specială pentru astfel de evenimente sportive. Suprafaţa de joc va fi stratificată, în funcţie de tipul de zgură, pentru că vorbim de trei tipuri de zgură de granulaţie diferită. Până duminică terenul va fi gata, iar de luni, sportivele vor putea efectua deja antrenamente”, a comentat Ionuţ Rusu. Meciul dintre România şi Germania se va disputa în zilele de 16 şi 17 aprilie şi contează pentru menţinerea în Grupa Mondială 1 a Fed Cup.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Votantul spune:

    Pe surse(sic)am aflat ca Simona a cumparat zgura!!!Din milioanele alea!!

Postaţi un comentariu