Sărbătoarea sportului rural

A devenit un lucru obișnuit ca an de an, la sfârșitul lunii iulie, echipele de fotbal din comuna clujeană Iclod să-și dispute trofeul „Cupa Verii”. Competiția, ajunsă la ediția cu numărul trei, a fost câștigată anul acesta de formația Unirea din localitate. Evenimentul este dedicat echipelor de fotbal din comună, dar autoritățile locale premiază an de an și ceilalți sportivi care activează pe raza comunei. Între aceștia mai mulți luptători care au obținut medalii la competițiile naționale și internaționale de lupte libere.

Tradiția merge mai departe la Iclod
La ediția din acest an a turneului organizat de Primăria și Consiliul Local Iclod au participat echipele Unirea, din localitate, care activează în Liga 4 Cluj, Vulturul Fundătura, Luceafărul Orman și Înfrățirea Livada, din liga a V-a. Gazdele din Iclod și-au adjudecat trofeul după ce a învins în ultimul act, cu scorul de 5-0, formația Luceafărul Orman, aceasta din urmă fiind considerată surpriza turneului. Locul III a revenit echipei Vulturul Fundătura, învingătoare în finala mică cu Înfrățirea Livada, scorul 3-1.

Organizatorii au oferit participanților diplome, cupe și echipament sportiv. Pe lângă cele patru echipe de fotbal au mai fost premiați mai mulți luptători din cadrul CSS „Viitorul” Cluj-Napoca. Este vorba despre Florin Dreve, Monica Gal, Paul Hognogi, Dănuţ Ghergeli şi Alexandru Aştilean. Nu a fost uitat nici antrenorul Valentin Sătmărean, cel care se ocupă de pregătirea tinerilor sportivi.

Educație prin sport
Deținerea și administrarea unui spațiu în care oamenii să se poată bucura de activități recreative este bună pentru sănătatea, starea de bine și relaționarea oamenilor din comunitate. Fost oficial al Federației Române de Rugby, actualul primar din Iclod, Emil Pârțoc, știe cât de importantă este educația prin sport. La ora actuală în Iclod sunt peste 25 de copii care practică fotbalul, iar echipa locală joacă în liga a 4-a.

Există și o echipă de mini-rugby și peste 30 de copii practică luptele având la dispoziție pentru pregătire sălile din Livada și Iclod. Dintre aceștia câțiva sunt chiar campioni naționali, vicecampioni balcanici, cu perspective pentru marea performanță. Baza sportivă din comuna clujeană, una dintre cele mai frumoase din mediul rural, din țară, este compusă dintr-o arenă modernă, tribune cu 624 locuri pe scaune, vestiare cu dotări de ultimă generație și o lojă care poate găzdui peste 50 de persoane pentru activități multiple.

Proiectul bazei sportive mai include o pistă de alergare din tartan de 100 m, o groapă cu nisip pentru sărituri, toate pentru orele de educație fizică ale elevilor. În vecinătatea arenei s-a amenajat un teren de fotbal de dimensiuni mici, ce poate fi folosit și pentru partide de fotbal tenis, un teren de minibaschet și un parc cu aparate pentru fitness în aer liber. Totul a costat aproximativ 550.000 de euro, banii obținuți atât din fonduri europene, cât și din fonduri proprii. „Minunea” de la Iclod este o dovadă în plus că atunci când banii sunt bine drămuiți orice este posibil.

Distribuie:

Postaţi un comentariu