Rugby / ”U” Cluj s-a oprit în semifinale

Rugby-ştii de la "U" s-au oprit în semifinalele Cupei Regelui, dar vor disputa finala mică a celei mai noi competiţii din rugby-ul românesc / Foto: Dan Bodea

Echipa masculină de rugby Universitatea Cluj a pierdut, vineri sara, meciul disputat în semifinalele Cupei Regelui, scor 10-52, în faţa celor de la Timişoara Saracens. Favorită la câştigarea primei ediţii a trofeului oferit de Casa Regală, echipa din banat nu a avut niciun fel de emoţii în faţa „studenţilor” clujeni pe care i-au dominat pe tot parcursul înfruntării. De numai câteva zeci de secunde a avut nevoie Ianuș pentru a culcat balonul în terenul de ţintă al ardelenilor, iar Conache a transformat eseul.

”U” a avut puterea să dea o replică rapidă prin Melniciuc care a trimis balonul printre buturi, din lovitură de pedeapsă. Pentru a rezolva cât mai repede ecuaţia calificării gazdele au înscris din nou prin Conache, acelaşi jucător nereuşind, însă, să-şi transforme propria încercare (12-3). Bănăţenii şi-au continuat forcing-ul şi a venit imediat şi încercarea lui Moala, de această dată Conache reuşind a doua transformare (19-3).

Sefanaia (eseu) şi Conache (transformare) au dus scorul la 26-3 şi au turnat plumb în ghetele clujenilor. Oaspeţii au obţinut pe final de primă repriză un eseu de penalitate, iar Melniciuc a transformat fără emoţii, stabilind astfel, scorul pauzei: 26-10. Şi actul secund a fost la discreţia celor de la Timişoara Saracens, care au marcat primul eseu, la fel ca şi în prima repriză, tot în primul minut, prin Moala.

A venit imediat şi transformarea lui Conache. Până la finalul partidei au mai înscris Halalilo, Shennan și Randall Morrison, două dintre acestea fiind transformate de nimeni altul decât Conache. Scor final Timişoara Saracens – ”U” Cluj 52-10 şi bănăţenii aşteaptă semifinala de sâmbătă, dintre CSM Bucureşti şi Ştiinţa Baia Mare, pentru a-şi afla adversara din finala Cupei Regelui, programată la data de 12 septembrie în București, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

O zi mai devreme, pe 11 septembrie şi Universitatea Cluj va disputa „finala mică” în compania echipei învinsă în cea de a doua semifinală. „E bine că am ajuns în semifinale în ciuda plecărilor masive de jucători din ultima perioadă. Am jucat cu 14 jucători sub 21 ani şi asta este un lucru pozitiv pentru noi. Din păcate în acest meci n-am existat pe teren.

Am ajuns la Timişoara în ziua jocului, s-a simţit o stare de oboseală, dar nu avem nicio scuză pentru jocul slab. E o onoare că am jucat cu o echipă atât de mare precum Timişoara. Mă așteptam să avem atitudine. În rest, aștept mai mulți români decât străini la Timișoara în teren. Să nu fie această Cupă Mondială ultima pentru noi românii”, a declarat la finalul partidei Bogdan Cantor, manager ”U” Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu