Rugby / Înapoi în iarbă

Rugby-iştii de la "U" au efectuat, luni seară, primul antrenament din 2014

Rugby-iştii de la „U” Cluj au efectuat, ieri, primul antrenament din 2014. La reunirea lotului au fost prezenţi şi cei trei sportivi achiziţionaţi de universitari în această iarnă, Florin Nistor, Nicu Manolachi şi Ionuţ Simion.

După şedinţa tehnică şi după ce au trecut de proba cântarului, soprtivii pregătiţi de Bogdan Cantor au efectuat prima şedinţă de reacomodare la efort. Tehnicianul universitarilor a declarat că este foarte posibil ca la echipă să mai vină jucători şi le-a transmis elevilor săi obiectivul pentru acest sezon.

„Personal mi-am fixat ca obiective principale să formez o echipă omogenă, să implementez o atitudine profesionistă şi să dăm echipei naţionale a României minimum cinci jucători. Este un an special pentru echipa de rugby <U> Cluj, împlinim 65 de ani de la înfiinţare şi vrem să facem un sezon bun. Obiectivul este clasarea pe locurile 1-4, iar în Cupa României trebuie să ne propunem mai mult, având în vedere că în ultimele două sezoane ne-am oprit în semifinale. Este foarte important să avem o pregătire foarte bună, să evităm accidentările şi să facem meciuri frumoase care să ofere suporterilor şi nouă rezultatele pe care ni le dorim”, a spus Bogdan Cantor.

În sezonul 2014 Cantor va fi ajutat în pregătirea echipei de Ioan Teodorescu, pentru linia de trei sferturi şi de căpitanul echipei, Cristian Podea, care va fi secund şi va coordona mijlocaşii la grămadă. Până la începutul lunii martie universitarii se vor pregăti pe plan local, urmând ca în perioada 6-14 martie să efectueze un stagiu de pregătire la Bucureşti, unde vor disputa şi trei meciuri în compania unor formaţii din SuperLiga Naţională.

În zilele următoare Biroul Federal al Federaţiei Române de rugby va stabili şi componenţa SuperLigii Naţionale, oficialii forului de la Bucureşti intenţionând ca din 2014 primul eşalon rugby-istic al României să fie format din 10 echipe.

Distribuie:

Postaţi un comentariu