România, calificată în semifinalele CE de tineret și la JO de la Tokyo

Foto: Dan Bodea

Cu un parcurs excelent, două victorii, 4-1 cu Croația, 4-2 cu Anglia și un egal, 0-0 cu Franța, în cea mai tare grupă la CE de tineret U21 din Italia și San Marino, echipa națională de fotbal a României s-a calificat în semifinalele competiției, ocazie cu care a obținut și biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, competiție unde “tricolorii” nu au mai fost de 56 de ani! Va fi abia a patra participare a României la turneul olimpic de fotbal, după cele de la Paris 1924, Helsinki 1952 și Tokyo 1964.

Este pentru prima dată din 1981 încoace, când o națională de fotbal a României se califică în semifinalele unei competiții oficiale majore. Atunci, generația lui Gabor, Rednic, Andone și Balint, numită și generația “cangurilor”, se califica în careul de ași al mondialului din Australia, reușind în final să câștige medalia de bronz. Interesant e că România va juca în semifinalele CE 2019 cu Germania, iar în semifinalele CM 1981 a jucat cu RF Germania!

Jocurile de echipă cu mingea, cenușăreasa sporturilor în România
Surprinzătoarea calificare a naționalei de fotbal a României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, readuce în discuție soarta jocurilor sportive cu mingea din țara noastră. Un sector al sportului care, deși ne-a adus multe satisfacții de-a lungul timpului (amintim, doar cele patru titluri de campioni mondiali câștigate la handbal masculin în anii 60-70), nu i s-a dat atenția necesară de către vremelnicii conducători, atât cei politici, cât și cei sportivi.

Înainte de 1990, erau sprijinite mai mult sporturile individuale, pe păgubosul principiu că, de ce să participăm cu o echipă pentru o eventuală medalie, nici aceea sigură, mai bine ne axăm pe sporturile individuale cu mai multe probe, unde se pot câștiga una, două sau mai multe medalii.

Din păcate, după 1990, dar mai ales după 2000, sportul, altădată cel mai bun ambasador al României, a ajuns la limita subzistenței, fiind de notorietate declarația unuia din premierii României de după Revoluție, cum că sportul nu intră între primele zece priorități ale guvernului pe care-l conducea atunci, situația fiind, din păcate, valabilă și pentru cei care conduc azi România.

Puține calificări cu echipele sportive la JO , după 1990
Luând în considerare cele mai importante sporturi olimpice de echipă cu mingea, baschet, handbal, volei, fotbal (în ambele variante, masculin și feminin), polo, rugby (ambele, doar la masculin), la care am mai adăugat hocheiul pe gheață, cu participări la JO de iarnă, România a cucerit doar 6 medalii, una de argint și cinci de bronz, la trei sporturi, la Jocurile Oimpice: rugby (bronz, JO Paris 1924), handbal (argint, JO Montreal 1976, bronz la JO Munchen 1972, bronz la JO Moscova 1980, bronz la JO Los Angeles 1984), volei (bronz, JO Moscova 1980).

În ceea ce privește participările, cele mai multe sunt la polo, 9 participări, handbal masculin, 6 participări, dar avem două sporturi, baschet feminin și fotbal feminin, fără nici o calificare la cea mai importantă competiție sportivă din lume. După 1990, doar patru echipe de jocuri cu mingea din România au obținut calificări la JO – polo (1996 și 2012), handbal masculin (1992), handbal feminin (2000, 2008, 2016) și acum, naționala de fotbal (2020).

Sperăm, totuși, că la JO de la Tokyo de anul viitor, se vor mai califica echipa de handbal fete și, poate, cele de polo și volei. Mai jos se poate urmări tabloul participărilor echipelor de jocuri cu mingea din România la Jocurile Olimpice:

– Baschet masculin 1 participare, JO din 1952 fără medalie;
– Baschet feminin nici o participare la JO;
– Handbal masculin 6 participări (ultima, în 1992) 5 medalii;
– Handbal feminin 4 participări (ultima, în 2016) fără medalie;
– Volei masculin 3 participări (ultima, în 1980) 1 medalie;
– Volei feminin 2 participări (ultima, în 1980) fără medalie;
– Fotbal masculin 4 participări (inclusiv, în 2020) fără medalie;
– Fotbal feminin nici o participare;
– Polo masculin 9 participări (ultima, în 2012) fără medalie;
– Rugby masculin 1 participare, JO din 1924 o medalie;
– Hochei pe gheață 3 participări la JO de iarnă (ultima, în 1980).

Distribuie:

Postaţi un comentariu