Roland Garros, un vis împlinit. Simona Halep a câștigat primul Mare Șlem al carierei

Foto: Dan Bodea

Simona Halep a trăit cele mai frumoase și intense două ore din viață, sâmbătă, 9 iunie, pe arena Philippe Chatrier din Paris. Au fost două ore și trei minute de agonie și extaz pentru numărul 1 mondial, la finalul cărora Halep a triumfat pentru prima oară în carieră într-un turneu de Mare Șlem – Roland Garros.

Prima victorie a Simonei Halep într-un turneu de mare Șlem a fost urmărită și aplaudată în centrul Clujului de peste 1.000 de oameni / Foto: Dan Bodea

Sloane Stephens a început mai bine disputa de pe centralul parizian și și-a adjudecat primul set cu 6-3 printr-un joc agresiv cu care a știut să o țină pe campioana României dincolo de linia de fund. Setul al doilea a început cu un break al lui Sloane. Americanca și-a fructificat și serviciul și a făcut repede 2-0. Acela pare să fi fost momentul în care Simona Halep a reușit să se remonteze.

Și-a câștigat serviciul, a făcut break, și-a fructificat din nou serviciul și a mai făcut un break pentru a lămuri lucrurile. La 4-2 pentru Halep, Sloane a reușit la rândul ei să fure serviciul româncei, după care a egalat la patru. Efortul pe care l-a depus pentru a rămâne în meci a costat-o pe americancă și Halep și-a adjudecat setul al doilea cu 6-4. În decisim Sloane a avut 30-0, dar a pierdut punctul și imediat și propriul serviciu.

2-0 pentru Halep și românca avea serviciul. A controlat foarte bine jocul și a dus scorul la 3-0, apoi la 4-0 după încă un break. Americanca a mai reușit să-și valorifice serviciul doar cât să câștige punctul de onoare în setul decisiv, câștigat de Halep cu 6-1. Este doar al doilea succes românesc la Roland Garros, după victoria Virginiei Ruzici din 1978.

Distribuie:

Postaţi un comentariu