CFR, repetiție pentru Cupă

CFR Cluj a câștigat la limită meciul cu FC Voluntari, scor 2-1, și a făcut a repetiție utilă pentru finala Cupei României, programată, marți, 17 mai, pe Arena Națională. În Ardeal, vișiniii au evoluat cu gândul la meciul care le poate salva sezonul, iar oaspeții au profitat și au deschis scorul în minutul 26. Abia intrat pe teren, Novakovic a înscris cu o lovitură de cap, după un corner executat de Filipov. Clujenii au egalat repede, în minutul 30, prin Nouvier. Francezul de 20 de ani a marcat din apropiere, fructificând o centrare foarte bună a lui Jakolis.

Până la pauză doar faza din minutul 44 a mai ridicat pulsul tribunelor. Ilfovenii au cerut penalty, după o cădere a lui Bălan, dar centralul partidei a lăsat jocul să continue. Dacă în meciul precedent, de la Ploiești, antrenorul Antonio Conceicao și-a menajat cei mai mulți dintre titulari, vineri seară, portughezul a trimis în teren garnitura ideală, iar acest lucru s-a simțit. CFR-știi au forțat doat atât cât să-și apropie victoria, evitând alte complicații.

În minutul 56, Petrucci finalizat o acţiune colectivă a echipei sale şi a păstrat cele trei puncte în Gruia. Cu această victorie CFR Cluj a urcat pe locul 2 în clasamentul play-out, cu 33 de puncte şi are cel mai bun golaveraj din partea a doua a sezonului Ligii 1 Orange. La trei ani distanță de la ultima finală de Cupa României, CFR Cluj va juca din nou cu trofeul pe masă, marți, pe Arena Națională.

Dacă în 2013 ardelenii pierdeau ultimul act în fața Petrolului, săptămâna viitoare elevii lui Toni Conceicao sunt deciși să aducă a patra cupă în vitrina cu trofee a clubului. ”Una e să mergi să abordezi finala Cupei în urma unei victorii și alta e să fi pierdut cu Voluntari. Avem moral bun, ne rămân câteva zile să ne refacem în primul rând și apoi să mai punem la punct ultimele detalii pentru finala cupei.

Este o finală, normal, orice finală e grea, jucăm și în București, lucru care pe noi de dezavantajează, e clar, însă, eu sper ca suporterii noștri să vină în număr cât se poate de mare. Mie personal nu mi se pare normal ca această finală să se joace la București, chiar dacă este Arena Națională, stadionul cel mai frumos din România, dar totuși Dinamo are avantajul suporterilor.

Trebuie să fim pregătiți și pentru acest lucru și cu siguranță va fi un meci interesant”, a declarat Traian Marc la finalul partidei cu FC Voluntari.Finala Cupei României, ediția 2015/2016, ar fi trebuit să se joace în 10 mai, dar a fost reprogramată pentru data de 17 mai, după decesul mijlocașului dinamovist Patrick Ekeng. Meciul dintre Dinamo țși CFR Cluj va fi găzduit de Arena Națională de la ora 21.30.

Distribuie:

Postaţi un comentariu