A renăscut din propria-i cenușă

Ilie Ciotoiu

Fie că o credem cu tărie, sau doar o acceptăm ca fiind o idee, magia sărbătorilor de iarnă există. În preajma sărbătorilor se întâmplă mai mereu câte ceva care te face să te gândești, fie și doar pentru o clipă, că s-a întâmplat o minune. Ilie Ciotoiu era până nu de mult un nume care nu spunea nimic. Este un tânăr de numai 19 ani, triplu medaliat la Campionatele Europeane de Haltere, categoria juniori și tineret, desfășurate la sfârșitul lunii trecute în Cipru, la Lymassol. Însă, lăsând la o parte performanța excepțională a tânărului halterofil legitimat la Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca, despre Ilie putem spune că a renăscut din propria-i cenușă, precum legendara Pasăre Phoenix, în urmă cu exact un an, în preajma sărbătorilor. Povestea lui nu este singulară, din păcate, dar particularitatea ei este tocmai dorinţa sportivului de a reuşi într-o viaţă care până mai ieri nu i-a oferit nimic bun.

Campionul orfan

Ilie Ciotoiu s-a născut și a copilărit la Iași însă, despre primii ani de viață nu prea îi vine să vorbească. În fond, de ce ar răsuci cuțitul într-o rană care va rămâne permanent deschisă. ”Sunt orfan”, atât a apucat să spună vicecampionul european de tineret. Instantaneu ochii îi sunt inundați de lacrimi. E un bărbat care ridică tone de greutăți, dar amintirile sunt mai grele decât toate barele pe care le-a înălţat  deasupra capului. Nu a împlinit încă 20 de ani, dar viața l-a întărit. Trece peste momentul emoțional din startul discuției, își ridică privirea asemeni unui campion și își continuă povestea. ”Am rămas fără tată de mic copil, iar de la 2 ani şi jumătate, până să vin la Cluj am fost crescut de bunica mea, Anişoara Pagu. După ce tata a decedat, mama s-a recăsătorit, iar pe mine m-a luat bunica la ea. Am crescut într-o casă destul de modestă şi fără mari venituri financiare, dar ne-am descurcat”, rememorează Ilie. Până să ajungă la haltere a mai practicat boxul și judo, dar la nivel înalt avea să performeze în sportul celor puternici.

„După terminarea liceului vreau să urmez la Iaşi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,   să ajung profesor şi mai apoi antrenor de haltere. Să obţin o rentă viageră,   în urma performanţelor mele ca sportiv halterofil. Este visul meu să reprezint România la Jocurile Olimpice de la Rio,   din 2016!”,   Ilie Ciotoiu,   triplu vicecampion european de juniori şi tineret.

„După terminarea liceului vreau să urmez la Iaşi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, să ajung profesor şi mai apoi antrenor de haltere. Să obţin o rentă viageră, în urma performanţelor mele ca sportiv halterofil. Este visul meu să reprezint România la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016!”, Ilie Ciotoiu, triplu vicecampion european de juniori şi tineret.

”Eu l-am remarcat de mai multă vreme pe la concursuri, prin țară. Mi-a plăcut, am intuit că este un sportiv talentat, dar era legitimat la CFR Iași, așa că nu am încercat să discut cu antrenorul lui un eventual acord să-l aducem la Cluj. De altfel, antrenorul lui nici nu prea era mulțumit de el. Îmi spunea mereu, când îl întrebam câte ceva despre Ilie, că e neserios, că nu se ține de sport. Apoi au urmat câteva concursuri în care nu l-am mai văzut și iar am întrebat de el. Am aflat că antrenorul lui a plecat să muncească în străinătate, iar Ilie a abandonat antrenamentele. Atunci am început să-l caut. Am întrebat în stânga, am întrebat în dreapta, am luat legătura cu alți antrenori care puteau să-mi spună pe unde aș putea să-l găsesc. Până la urmă am dat de el printr-o mătușă. Exact acum un an, era început de decembrie l-am convins să vină la Cluj. S-a urcat în tren și a venit, în fond nu avea nimic de pierdut, doar de câștigat”, povestește Ionuț Felecan, antrenor în cadrul Clubului Sportiv Municipal Cluj-Napoca, și omul care i-a transformat viața lui Ilie Ciotoiu.

Din magazia cu gogonele, în lumina reflectoarelor

O bună perioadă de timp Ilie a locuit în casa antrenorului lui, Ionuţ Felecan. Convins de talentul noului său sportiv, Felecan i-a promis că va face tot ce-i stă în putere să-l ajute să ajungă departe și să nu se abată de la calea cea dreaptă. “L-am luat la mine acasă, unde era să stea până mai aranjam cumva lucrurile. În magazia în care îmi țineam tot felul de lucruri și borcanele cu murături, am dus un pat, un calorifer, am făcut curat, i-am aranjat o cameră ce mai. Era frumos și bine acolo”, spune Ionuț Felecan. Următorul pas a fost să-l înscrie pe Ilie la școală, la seral, iar sportivul nu și-a dezamăgit mentorul. Într-un timp extrem de scurt de la venirea lui la Cluj, Ilie era deja convocat la lotul național de haltere, evident la recomandarea antrenorului Felecan, același dascăl care l-a dat lumii pe Antonio Buci, unul dintre marii halterofili pe care i-a șlefuit cu migala unui bijutier.

“Odată ajuns la Cluj am început pregătirea cu Ilie, treptat, pas cu pas, pentru că el venea după o perioadă mai dificilă să-i spunem aşa. Apoi am ajuns la câte două antrenamente pe zi şi să ştiţi că acest lucru s-a întâmplat destul de repede, semnă că el este făcut să ridice haltere, are un talent înnăscut. De fapt eu am crezut în el de foarte multă vreme, cum spuneam ceva mai devreme, încă de pe vremea când îl vedeam la competiţiile naţionale şi am ştiut întotdeauna ca are un potenţial foarte mare”, spune Felecan. Antrenorul CSM-ului a mai adăugat că realizările lui Ilie de la ultima ediţie a europenelor de juniori şi tineret sunt doar începutul unei cariere de mare succes. „Sincer? Am simţit că va face o treabă foarte bună în Cipru. Şi veţi vedea că aceste medalii sunt doar primele dintr-un şir de victorii pe care eu i-l prevăd foarte, foarte bogat. În doi ani de zile ar putea să ajungă chiar la Jocurile Olimpice de la Rio, dar sigur că totul depinde numai de el. Dacă e sănătos şi nu se accidentează, eu chiar cred cu tărie că ar putea să ajungă la Rio”, a mai spus antrenorul.

Momentul de glorie și dorința împlinită a lui Ilie

Ilie Ciotoiu are în palmares multe medalii în competiţiile interne, dar de referinţă vor rămâne, sperăm noi nu pentru multă vreme, cele trei medalii de argint de la Campionatele Europe de haltere pentru juniori și tineret, de la sfârşitul lunii noiembrie. Concurând la capacitatea sa maximă, Ilie Ciotoiu a reușit să urce de trei ori pe podiumul de premiere în limitele categoriei 56 de kg, clasându-se pe locul doi la toate cele trei stiluri de concurs: smuls – cu 102 kg ridicate, aruncat – cu 122 kg ridicate și total – cu 224 kg. La aruncat, Ciotoiu a încercat și un record personal, 130 kg, ratând de puțin ridicarea halterei deasupra capului. Momentul merită menţionat, fie şi doar pentru dorinţa simplă, dar sinceră, pe care Ilie şi-a exprimat-o în faţa stafului tehnic înaintea încercării acestui record.

 3 medalii de argint a cucerit anul acesta Ilie Ciotoiu la Campionatele Europene de juniori și tineret din Cipru.


3 medalii de argint a cucerit anul acesta Ilie Ciotoiu la Campionatele Europene de juniori și tineret din Cipru.

„La ultima încercare de la aruncat, am trecut de la 122 kg direct la 130 kg. Am fost întrebat de colegi ce-mi doresc dacă arunc 130 kg şi eu am spus că vreau un porc de Crăciun, pentru familia mea. Nu am reuşit să ridic 130 kg, dar m-am luptat pentru acest lucru şi drept recompensă domnul preşedinte Nicu Vlad mi-a dat 10 milioane lei vechi pentru acel porc de Crăciun, care pentru familia mea reprezintă un lucru deosebit”, mărturiseşte Ilie Ciotoiu. Ieşeanul „adoptat” de Ionuţ Felecan, cel mai titrat antrenor clujean de haltere din ultimii 25 de ani, nu mai are de gând să se lase doborât de probleme. Ştie că mâna întinsă de Felecan este şansa vieţii lui, şi are de gând să-l facă mândru pe mentorul său. „După terminarea liceului vreau să urmez la Iaşi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, să ajung profesor şi mai apoi antrenor de haltere. Să obţin o rentă viageră, în urma performanţelor mele ca sportiv halterofil. Este visul meu să reprezint România la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016!”, își încheie povestea Ilie Ciotoiu.

12 medalii pentru sportul olimpic clujean în 2014

Cu “tripla” de argint reușită de Ilie Ciotoiu la CE de haltere din Cipru, zestrea sportului olimpic clujean pe anul 2014 la CE și CM (juniori, tineret, seniori) numără 12 medalii: 2 de aur, 8 de argint, 2 de bronz.
Aceste medalii au fost cucerite de următorii sportivi: Cristina Laslo (aur, CM de handbal, junioare), Rareș Șipoș (o medalie de aur și trei de argint la CE de tenis de masă, juniori), Alexandra Pop (o medalie de argint la CE de judo, junioare și una de bronz la CM de judo, junioare), Ștefania Dobre (argint la JO de tineret și juniori, la judo), Ana Maria Pavăl (bronz, la CE de lupte libere, seniori) și Ilie Ciotoiu (trei medalii de argint la CE de haltere, juniori). Rezumând, Clujul are șase sportivi medaliați (patru fete și doi băieți), legitimați la doar două cluburi, CS “U” Cluj și CSM Cluj, 11 medalii cucerite în competiții internaționale oficiale de juniori și una singură câștigată la un campionat european de seniori.

Distribuie:

Postaţi un comentariu