Rătăcirea Olimpiei s-a terminat, să-nceapă balul!

Olimpia debutează în noul sezon contra Craiovei lui Mititelu

După șapte ani de așteptare, perioadă în care cea mai iubită echipă de fotbal din Sătmar s-a zbătut în anonimatul ligilor a IV-a și a III-a, fiind la un moment dat chiar în pragul desfințării, Olimpia Satu Mare revine în Liga a II-a.

Reeditarea finalei din ’78

”Galben albaștri” debutează , sâmbătă, de la ora 11.00, în fața propriilor suporteri, urmând să dea piept cu FC U Craiova, echipă finanțată de Adrian Mititelu. Partida este așteptată cu un interes crescut în rândul iubitorilor de fotbal din Satu Mare, mai ales de cei trecuți de prima tinerețe, care își amintesc și acum de singura finală pe care Olimpia a disputat-o, chiar în fața marii echipe a Craiovei.

Anul 1978 a reprezentat apogeul întâlnirilor dintre cele două formații. Atunci Olimpia și Universitatea Craiova s-au întâlnit în finala Cupei României. Universitatea Craiova cu o echipă stelară, reuşea să învingă, scor 3-1, o ambiţioasă echipă a Olimpiei, care s-a consolat însă cu cel mai frumos gol al meciului, înscris de Ioan Helvei. Preşedintele de atunci al clubului sătmărean, Teodor Curpaş, rememorează cu mare plăcere cel mai frumos episod din istoria fotbalului sătmărean.

“De fiecare dată întâlnirile dintre cele două echipe au produs spectacol. A fost cazul şi în finala din ’78, când oltenii s-au prezentat pe fostul 23 August cu tot ce însemna Craiova Maxima: Lung, Beledeanu, Donose, Irimescu, Bumbescu, Balaci, Crişan, Cămătaru. Pentru noi a fost performanța maximă, niciodată până atunci nu mai atinsesem acel nivel. Îmi amintesc că am avut un parcurs excelent până în finală, după ce am eliminat pe rând UTA, Corvinul şi în semifinale am trecut de Argeşul lui Dobrin, cu golul marcat în prelungiri de Keizer. Eram consideraţi marea revelaţie a Cupei, iar meciul din finală a fost unul spectaculos cu patru goluri. Oarecum, copleşiţi de numele adversarilor, băieţii mei au intrat cu trac în meci, lucru speculat cu proptitudine de olteni, care ne-au marcat rapid două goluri în prima repriză. La reluare, am fost mult mai combativi şi am reuşit să-i înghesuim bine pe craioveni, însă tot ei aveau să mai marcheze odată. Noi rămânem cu bijuteria de gol marcat de Helvei, şut din alergare direct la vinclu.Totuşi am un regret enorm că nu am reuşit mai mult în acea finală deoarece publicul sătmărean merita o Cupă, numai şi pentru fair play – ul de care a dat dovadă de-a lungul timpului”, rememorează fostul preşedinte al Olimpiei.

[stextbox id=”custom” caption=”Echipa Olimpiei în finala din 1978″]

Feher – Matei, Smarandache, Keizer, Bathori, Bocşa – Viorel Mureşan, Borota, Haţeganu – Helevei, Both. Au mai jucat pentru Olimpia: Iancu şi Popa. Antrenor principal Gigi Staicu. Amtrenor secund Czako Ştefan[/stextbox]

Miza pe spectatori

Sătmărenii cu mic cu mare sunt așteptați la stadion pentru a sărbători primul meci al Olimpiei în Liga a II-a, după o așteptare grea ca o piatră de moară. Euforia promovării a trecut, dar isprava fotbaliștilor pregătiți de Tibi Csick va dăinui multă vreme de acum încolo în mintea suporterilor. În sezonul precedent, în Liga a III-a, Olimpia a terminat turul de campionat la 10 puncte în urma unei alte echipe de tradiție, FC Hunedoara, lider autoritar și principala candidată la promovare. Pentru încă un an, speranțele revenirii în eșalonul secund păreau năruite pentru galben-albaștrii. Cu răbdarea și migala unui bijutier, Csick a continuat să ”șlefuiască” noua echipă a sătmarului și minunea s-a întâmplat. ”Noi le-am oferit suporterilor ceea ce așteptau demult, acum e rândul lor să ne fie alături. Și nu mă refer doar la meciul cu Craiova, ei trebuie să fie lângă echipă și la bine și la greu. Sper să începem campionatul cu o victorie, mai ales că întâlnim o echipă cu o istorie extraordinară, cum este cea a Craiovei. Au un lot valoros, un antrenor pe măsură, care cunoaște foarte bine fotbalul românesc, dar și noi stăm bine. Avem un lot echilibrat și mă bucur că am reușit să aducem acasă jucătorii sătmăreni, pe care i-am avut la alte echipe de liga a II-a. Avem nevoie de un start bun, îl respect pe antrenorul lor (Nicolo Napoli n.r.), dar vreau să-l înving “ a declarat principalul Olimpiei, Tibi Csik.

Mititelu vede numai conspirații

Finanțatorul echipei FC U Craiova, Adrian Mititelu, le-a fixat obiectiv fotbaliștilor săi promovarea în Liga I și nu a uitat să arunce săgeți către oficialii celeilalte echipe din Bănie, CS U Craiova, grupare finanțată de primărie. „În ceea ce privește noul sezon și componența seriei din care facem parte, cred că sunt acolo echipe care nu au făcut fotbal niciodată. Este exact ca și cum ar merge la facultate, dar nu au făcut liceul și școala generală. Sunt unii care trișează și vor direct în liga a II –a, dar o să jucăm și cu ei. În prima etapă va fi la Satu Mare, este o deplasare grea, o echipă cu jucători buni, care vor să ne bată, multă lume ne va fi potrivnică, însă cred că putem promova în Liga I”, a declarat Mititelu, imediat după stabilirea compenenței seriilor din Liga a II-a.
[stextbox id=”custom” caption=”Lotul Olimpiei pentru sezonul 2013-2014″]
Portari: Şuta, Anca, Miron
Fundaşi: Moş, Munteanu, Mureşan, Bălău, Sabău, Ene, Hanus, Iuhas
Mijlocaşi: Gavrilescu, Molnar, Svarzkopf, Micaş, Roghină, Villand, Kinczel, Zsiga
Atacanţi: Feier, Lemak, Prodan, Dragoş, Bujor, Marinaş
Antrenor principal: Tiberiu Csik
Antrenor secund: Ioan Dragomir
Antrenor cu portarii: Ovidiu Suciu[/stextbox]

 

[stextbox id=”custom” caption=”Istoria întâlnirilor directe”]

Bilanţul întâlnirilor dintre cele două echipe este uşor în favoarea Craiovei cu cinci victorii, patru înfrângeri şi trei egaluri. Prima întâlnire oficială, dintre cele două echipe s-a petrecut pe 28 septembrie 1974, când Olimpia întâlnea, acasă, pe Universitatea Craiova, partidă care s-a terminat nedecis, 0-0. De atunci, de-a lungul anilor, cele două echipe s-au mai întâlnit de 12 ori, toate meciurile disputându-se în cadrul Campionatului Diviziei A. Cea mai concludentă victorie a sătmărenilor a fost în ediţia de campionat 1975-1976, când în etapa a 22-a, Olimpia a dispus cu 4-0. Oltenii aveau să răzbune acest rezultat în ediţia de campionat 1979-1980, când în etapa a 29-a au dispus cu acelaşi scor.

[/stextbox]

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu