RALIU/ A ratat podiumul, dar învață meserie de la cei mai buni

Spectacol desăvârșit pe pista de rallycross de la Sibiu, acolo unde a avut loc cea de a treia etapă din cadrul Campionatului Naţional de Slalom Paralel, în organizarea celor de la Napoca Rally Academy.

Cele mai interesante dueluri s-au dat la clasa Juniorilor, unde s-a impus Dănuţ Budai, după ce marele favorit Radu David a fost nevoit să abandoneze, trădat fiind de maşina sa. Pe poziţia a doua s-a situate Bogdan Rogoz, urmat de George Bunea. Locul 4 la această etapă i-a revenit tânărului pilot băimărean de doar 12 ani, David Tarţa, care a fost aproape de primul său podium din carieră, la Campionatul Naţional de Slalom Paralel. La cronometrări David a luat startul cu Bogdan Rogoz, iar în timpul duelului, cei doi piloţi s-au răsturnat cu maşinile, la o diferenţă de doar 5 secunde. Din fericire, cei doi au ieşit teferi din aceste incidente, reuşind, după doar câteva minute, să se alinieze la startul primei manşe. David s-a calificat pentru finală, dar în lupta pentru locul 3, într-o curbă şi-a lovit roata şi fuzeta dreapta, astfel că a reuşit să încheie competiţia doar pe locul 4, însă a avut o evoluţie excelentă şi un timp pe măsură – 3.56. La Sibiu, Napoca Rally Academy a oferit şi câteva premii speciale – 8 norocoşi participanţi câştigând cursuri de pilotaj gratuite, printre ei numărându-se şi David Tarţa. Următoarea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Slalom Paralel va avea loc peste două săptămâni.

Distribuie:

Postaţi un comentariu