Punct și de la capăt! CFR a ieșit din insolvență

Foto: Dan Bodea

CFR Cluj a ieșit din insolvență și și-a stabilit ca obiectiv câștigarea campionatului în sezonul viitor. Instanța a decis, marți, 30 mai, că planul de reorganizare propus de administratorul judiciar al clubului este viabil și a decis scoaterea grupării feroviare din insolvență. CFR Cluj era obligată să iasă din insolvenţă până la 31 mai pentru a putea demonstra celor de la UEFA că nu mai are datorii. Astfel, clubul va putea participa în ediția 2018/2019 a cupelor europene, dacă la finalul campionatului 2017/2018 va ocupa un loc eligibil. 

CFR Cluj a intrat în insolvență în luna februarie 2015. De atunci și până la decizia instanței de a aproba planul de reorganizare, oficialii clubului au trecut printr-o serie de evenimente care putea duce la falimentul fostei campioane. Clubul a fost salvat de apariția lui Marian Băgăcean, un interpus a unui om de afaceri neamț, care a achiziționat 61% din acțiunile CFR-ului, de la șase societăți comerciale controlate de Paszkany Arpad. Apoi a achitat în jur de cinci milioane de euro pentru a scăpa de datorii.

Ulterior au apărut noi cereri de stingere a unor datorii mai vechi. Între cei care își cer drepturile bănești se numără Vasile Maftei, Claudiu Voiculeț, FC Baia Mare și alte persoane, sau societăți comerciale, care au colaborat cu CFR Cluj. Administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, a declarat în mai multe rânduri că clubul nu mai are nicio datorie către foști jucători, sau terți. Astfel, decizia Tribunalului Comercial, de marți, 30 mai, este una normală în accepțiunea lui Zăvăleanu.

”Era normal să se dea această decizie, pentru că noi nu mai avem nicio datorie. Nici către Maftei, nici către Voiculeț, sau alții. Bine că s-a terminat cu bine. În caz contrat CFR Cluj risca să intre în faliment”, a spus Zăvăleanu. CFR Cluj este al doilea club din România care iese din insolvență, după Dinamo București, iar acest lucru le dă dreptul vișiniilor s aspire la revenirea în competițiile continentale interclubui, începând cu sezonul 2018/2019.

Potrivit regulilor UEFA, echipele participante în cupele europene trebuie să fie ieșite din insolvență cu 12 luni înaintea termenului limită pentru depunerea dosarului pentru participare. Potrivit acestor prevederi, ieșită din insolvență CFR Cluj va putea juca în cupele europene, dacă la finalul viitoarei stagiuni de Liga 1 va ocupa un loc eligibil.

Distribuie:

Postaţi un comentariu