Premieră / Cluj-Napoca va fi gazda primei finale de Squash

Pasionaţii de squash vor avea ocazia să se întreacă la turneul final Romanian Open Squash care se va desfăşura la sfârşitul săptămânii la Cluj

Finala primei ediţii a campionatului de squash pentru amatori, Romanian Open Squash, se va desfăşura între 16 şi 17 noiembrie, pe un teren de squash mobil din sticlă amplasat în mall-ul din cartierul clujean Gheorgheni. Romanian Open Squash este un campionat care se adresează amatorilor, atât la feminin cât şi la masculin, iar în competiţie se pot înscrie pasionaţii acestei discipline sportive cu vârsta de peste 18 ani.

În urma sistemului de joc eliminatoriu, dintre cei 40 de finalişti se vor stabili câştigătorii concursului care vor fi recompensaţi de organizatorii cu premii în valoare de peste 3.500 de dolari. Arbitrajul etapei finale de la Cluj va fi asigurat de către arbitri internaţionali acreditaţi.

„Squash-ul s-a dezvoltat impresionant în ultimii ani, cu un ritm de creştere accelerat. Ne bucurăm de o mediatizarea puternică şi, în consecinţă numărul practicanţilor este tot mai mare şi al competiţiilor de asemenea, chiar dacă încă nu există o infrastructură solidă, precum în alte ţări. Squash-ul are un potenţial extraordinar în ţara noastră deoarece este la început de drum, comparativ de exemplu cu Anglia, unde există 8.500 de terenuri de squash şi peste 500.000 de jucători legitimaţi”, a declarat directorul turneului de la Cluj, Sebastian Baciu.

Detalii şi informaţii suplimentare pot fi obtinute accesand site-ul www.romanianopensquash.ro

Distribuie:

Postaţi un comentariu