Preliminarii / România a învins Grecia la debutul în preliminarii

Ciprian Marica a înscris singurul gol al meciului Grecia - România, scor 0-1, în preliminariile Euro 2016

Meciul pe care o naţiune întreagă îl vedea ca pe oportunitatea maximă de răzbunare a „tricolorilor” s-a terminat cu victoria României, scor 1-0, în faţa Greciei şi debutul în preliminariile pentru Euro 2016, coroborat cu celelalte rezultate înregistrate în grupa F, este perfect pentru selecţionata lui Victor Piţurcă.

La Pireu, fără să strălucească, „tricolorii” au evoluat pragmatic. Chipciu a scos o lovitură de la 11 metri, în minutul 9 şi Marica a transformat. Nici grecii nu au avut ocazii cu adevărat importante, dar nici românii nu au fost mai inspiraţi. Victoria de la Pireu poate căpăta o importanţă deosebită odată cu derularea preliminariilor, în condiţiile în care Ungaria a fost învinsă, acasă, de Irlanda de Nord (1-2), iar Finlanda a dat semne de slăbiciune în Insulele Feroe, unde s-a impus greu cu 3-1.

După această primă etapă Finlanda este liderul grupei, urmată de România şi Irlanda de Nord, toate cu câte 3 puncte, departajate de golaveraj. Conforma coeficientului UEFA favorite la clificarea la turneulu final al Campionatului European găzduit de Franţa, în 2016, sunt Grecia şi România. Următorul meci pentru reprezentativa României este cel cu Ungaria, din 11 octombrie, de la Bucureşti.


Publicitate

Postaţi un comentariu