Preliminarii CM / “Tricolorii” mieluşei, grecii “zei”

Dubla lui Kostas Mitroglou a dublat şansele de calificare ale Greciei la turneul final al Cupei Mondiale, în detrimentul României

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă cu scorul de 3-1 de reprezentativa similară a Greciei, în manşa I din barajul de calificare la Cupa Mondială din Brazilia.

Meciul s-a disputat la Pireu şi a arătat o faţă tristă a selecţionatei ţării noastre, fotbaliştii pregătiţi de Victor Piţurcă făcând o sumedenie de greşeli, mai ales pe faza defensivă în care au fost depăşiţi de “schemele” tactice ale gazdelor, care au jucat economicos, dar cu mult nerv şi excelând printr-un pressing agresiv care i-a pus mai mereu în încurcătură pe “tricolori”.

Mitroglu a deschis scorul în minutul 14 al meciului, dintr-o poziţie de offside însă, uşurinţa cu care grecii au trimis mingea în faţa porţii lui Lobonţa a fost primul semnal de alarmă. Într-o răbufnire de orgoliu Torje şi Bogdan Stancu au colaborat perfect la faza golului egalizator din minutul 19, atacantul roman reuşind o execuţie frumoasă dintr-un unghi aproape mort, din care a reuşit să marcheze primul gol încasat de gazde, pe teren propriu, în actuala campanie de calificare.

Nici nu au apucat să se bucure “tricolorii” că Salpingidis a scris 2-1 pe tabela de marcaj după o nouă fază ca în curtea şcolii. Samaras a săltat o minge peste Goian şi Gardoş şi grecul a împins elegant mingea în plasa porţii lui Lobonţ. Nici în repriza a doua Piţurcă nu a fost mai inspirit. Cu Bourceanu apatic, afectat de cartonaşul galben încasat în primul mitan, din cauza căruia va rata returul de la Bucureşti, cu Răzvan Cociş alergând mult dar prea singur la mijlocul terenului, cu Torje obosit după doar 45 de minute şi cu Tănase ieşit total din joc România nu a reuşit să pună reale probleme la poarta lui Karnezis.

Din nou Samaras a executat simplu o lovitură liberă, deviată în faţa porţii de unde acelaşi Mitroglu a reluat cu o execuţie spectaculoasă în poarta lui Lobonţ şi Grecia conducea déjà cu 3-1. Gazdele au mai marcat odată prin Gekas însă, golul a fost anulat pe motiv de offside. Între timp Costin Lazăr fusese eliminat şi va rata şi el manşa secundă.

Graţie acestui succes Grecia şi-a dublat şansele de calificare la turneul final din Brazilia. Meciul retur va avea loc, marţi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Distribuie:

Postaţi un comentariu