Polo/CSM Digi Oradea va juca cu Montpellier în turul I al Ligii Campionilor

Poloiştii de la CSM Oradea îşi doresc o participare cât mai lungă în Liga Campionilor

Campioana României la polo, CSM Digi Oradea, va debuta, joi, în grupa B din turul I al Ligii Campionilor, cu formaţia franceză Montpellier Waterpolo, meciul urmând să aibă loc la Kragujevac.

După acest meci, bihorenii vor avea următorul program în cadrul turneului de la Kragujevac: vineri, cu Spartak Volgograd (Rusia) şi VK Radnicki (Serbia), sâmbătă, cu Waspo 98 Hanovra (Germania), iar duminică, în ultima zi a turneului de la Kragujevac, cu VK Budva (Muntenegru).

În primul tur al Ligii Campionilor au fost repartizate 12 echipe. Primele cinci clasate din fiecare din cele două grupe se vor califica mai departe. Turneul grupei A se va desfăşura la Napoli.

În turul doi al competiţiei sunt calificate direct Primorje Rijeka (Croaţia), ASC Duisburg (Germania), Vouliagmeni NC (Grecia), Szolnok (Ungaria), Pro Recco (Italia) şi Steaua Roşie Belgrad (Serbia).

Echipele clasate pe locul 6 în cele două grupe din turul I vor continua în Eurocup.

“Așteptăm cu nerăbdare debutul într-o competiție de o asemenea anvergură iar obiectivul într-o primă etapă este cel de a ne califica în faza următoare. Desigur contează foarte mult și pe ce loc vom termina  în grupă fiindcă o cât mai bună poziție ne asigură adversari  mai accesibili. În ceea ce privește competițiile interne deja avem câștigată o Cupă a României și nu cred să ne oprească cineva nici anul acesta din marșul spre un nou titlu” ne-a declarat Carol Iagăr, oragnizator de competiții la CSM Digi Oradea.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu